Deşi operatorii economici prestatori de servicii de schimb valutar au obligaţia ca, începând cu luna iulie a.c., să respecte noile reglementări impuse în domeniu, care urmăresc stoparea practicilor care induceau în eroare consumatorii cu privire la cursurile practicate, inspectorii Comisariatului Judeţean Bihor pentru Protecţia Consumatorilor a descoperit în continuare numeroase cazuri de de a induce în eroare a consumatorilor.

"Panoul unic din exterior se acoperă întâmplător, de exemplu, cu un tomberon de gunoi, în aşa fel încât consumatorii au la dispoziţie doar informaţiile din interior, unde se afişează mai multe cursuri de schimb, ceea ce poate duce din nou la inducerea în eroare a consumatorilor", a precizat directorul coordonator adjunct Sebastian Secoşan. Pentru a evita fel şi fel de situaţii neplăcute, inspectorii CJPC Bihor roagă cetăţenii să citească toate informaţiile afişate în exteriorul şi in interiorul punctului de schimb valutar; să nu semneze acceptul de schimb valutar decât după ce l-au citit cu atenţie şi au luat la cunoştinţă cursul de schimb şi suma ce urmează să o primească.
De asemenea, cetăţenii sunt rugaţi să anunţe Comisaratul la numărul de telefon 0259/431.817 sau la Telverde 0800.080.999, atunci când observă că unii operatorii economici prestatori de servicii de schimb valutar folosesc unele practici pentru inducerea în eroare a consumatorilor.