Lucrările la strada Islazului sunt în plină desfăşurare. Conform contractului cu firma executantă, pe strada Islazului se lucrează la modernizarea drumului, realizarea rigolelor şi a iluminatului public. Lucrările au demarat la începutul lunii aprilie, au ca termen de execuţie două luni, iar valoarea investiţiei se ridică la 559.500 lei + TVA. Până în prezent au fost montate bordurile pe ambele părţi, a început săparea rigolelor şi turnarea stratului de suport, urmând să se toarne cele două straturi de mixtură asfaltică (binder şi uzură).