Opţiunea de a fi voluntar în cadrul serviciului voluntar pentru situaţii de urgenţă reprezintă o asumare responsabilă a importanţei activităţilor de prevenire a situaţiilor de urgenţă şi a riscului pe care îl implică misiunile de intervenţie în situaţii de urgenţă, ambele vizând asigurarea protecţiei comunităţii locale. Ajutorul acordat semenilor în momentele grele reprezintă o caracteristică des întâlnită în cadrul comunităţilor.

Din punctul de vedere al activităţii de voluntariat, prima etapă o constituie respectarea condiţiilor de încadrare. Astfel, persoana care solicită încadrarea în serviciile de urgenţă voluntare trebuie să aibă domiciliul în unitatea administrativ-teritorială reprezentată de consiliul local beneficiar al voluntariatului, să aibă vârsta cuprinsă între 18 ani şi 50 de ani, să fie apt din punct de vedere medical, să posede documentele care să îi ateste pregătirea în specializarea pentru care încheie contractul de voluntariat, să nu fi fost condamnat pentru săvârşirea de infracţiuni cu intenţie şi să nu fi pierdut anterior calitatea de voluntar în serviciul de urgenţă voluntar. După încadrare, voluntarul desfăşoară activităţi specifice de prevenire sau intervenţie, conform funcţiei stabilite prin organigrama serviciului. Activităţile de prevenire sunt concentrate pe două direcţii: informarea publică şi controalele de prevenire, respectiv intervenţiile în cazul producerii situaţiilor de urgenţă. Din punct de vedere legal, beneficiarul voluntariatului are obligaţia să informeze semestrial instituţiile şi operatorii economici ai căror salariaţi fac parte din serviciul de urgenţă voluntar, despre programul şi activităţile de pregătire ale acestora. Instituţiile şi operatorii economici trebuie să faciliteze salariaţilor, participarea la activităţile de pregătire şi de intervenţie ale serviciului de urgenţă voluntar. Din păcate, s-au constatat situații în care angajatorul privat a manifestat reticență în ceea ce priveşte acest aspect, nefiind acceptată "scoaterea din producţie" pentru participarea la diferite activităţi în cadrul serviciului.

 

Voluntar din tată-n fiu

Cea mai reuşită îmbinare între activitatea de voluntariat şi viaţa profesională este dată de implicarea activă a personalului ISU Bihor în cadrul serviciilor voluntare din localitatea de domiciliu. Aceştia sunt încadraţi exclusiv în componenta preventivă, dar participă şi la sesiunile de pregătire, cunoştinţele lor în domeniu fiind foarte utile. În ceea ce priveşte viaţa de familie, este important de precizat aspectul pozitiv ce constă în transmiterea, din generaţie în generaţie, a pasiunii pentru participarea activă în domeniul situaţiilor de urgenţă, existând situaţii în care, membri ai aceleiaşi familii, dar generaţii diferite, activează împreună în cadrul serviciului. Serviciul Voluntar pentru Situaţii de Urgenţă Popeşti constituie un astfel de exemplu. Dan Lazoc, unul dintre şoferii încadraţi la Serviciul Voluntar pentru Situaţii de Urgenţă Popeşti, îşi aminteşte cu emoţie data de 30 iulie 1977, momentul în care tatăl său, Lazoc Emanuil, a adus la formația de pompieri civili o autospecială de intervenţie. După o îndelungată perioadă în care s-a ocupat de menţinerea acesteia în stare de funcţionare şi a fost şoferul care a condus-o către incendiile din comună, Lazoc Emanuil a predat ştafeta fiului său, învestindu-l cu sarcina de a conduce autospeciala şi, mai presus de toate, cu responsabilitatea unei intervenţii rapide şi eficiente. Asigurând continuitatea muncii predecesorului său şi cu o atitudine responsabilă şi proactivă, Dan Lazoc, care a ocupat pentru o perioadă de şapte ani şi funcția de şef serviciu voluntar, a contribuit semnificativ la creşterea prestigiului serviciului voluntar Popeşti. Continuitatea activităţii este asigurată prin fiul acestuia, Cătălin Lazoc. La vârsta de 13 ani, Cătălin se pregătea împreună cu lotul de concurs al serviciului voluntar. Odată ce vârsta i-a permis, a devenit membru în cadrul Serviciului Voluntar pentru Situaţii de urgenţă Popeşti, reuşind să se afirme prin rezultate foarte bune în cadrul concursurilor profesionale ale serviciilor voluntare. Pasiunea pentru acest domeniu l-a determinat să urmeze o carieră în structurile profesioniste pentru situaţii de urgenţă, astfel că, după doi ani de pregătire în cadrul Şcolii de Subofiţeri de Pompieri şi Protecţie Civilă "Pavel Zăgănescu" din Boldeşti, pompierul voluntar a devenit şi pompier militar, din anul 2012, desfăşurându-şi activitatea în cadrul Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă "Crişana" al Judeţului Bihor.