Ziua de 29 iunie proclamată în Legea 293 din 28 iunie 2004 - privind Statutul funcţionarilor publici din Administraţia Naţională a Penitenciarelor, ca zi a personalului din sistemul administraţiei penitenciare, se serbează odată cu prăznuirea patronilor spirituali Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel.

Conducerea Penitenciarului Oradea a programat cu această ocazie o serie de manifestări ce urmăresc valorizarea personalului de penitenciar care s-a remarcat în mod pozitiv în activitatea desfăşurată în scopul dezvoltării spiritului de apartenenţă la această categorie profesională. În debutul manifestărilor, clubul unităţii a găzduit o şedinţă festivă, prilej cu care directorul unităţii, comisar şef dr. Ioan Ilea, a mulţumit auditoriului pentru munca depusă, pentru îndeplinirea cu responsabilitate a misiunilor încredinţate. Au fost avansaţi în gradul profesional următor 25 de angajaţi şi tot cu aceeaşi ocazie au fost acordate brevete şi medalii „În Slujba Patriei" pentru doi ofiţeri şi 24 agenţi de penitenciare, precum şi diplome pentru cei mai buni lucrători din Penitenciarul Oradea pe sectoare de activitate, în număr de 13. Preotul capelan al penitenciarului a prezentat semnificaţia religioasă a Sărbătorii Sfinţilor Apostoli Petru şi Pavel şi raţiunile pentru care aceştia au fost aleşi ocrotitori spirituali ai sistemului penitenciar.