Şoferi şi pietoni sancţionaţi
În cadrul acţiunilor desfăşurate joi, poliţiştii Serviciului Rutier au aplicat 285 de sancţiuni contravenţionale. Totodată, au fost constatate două infracţiuni şi reţinute în vederea suspendării patru permise de conducere.
98 din sancţiunile aplicate în ultimele 24 de ore s-au îndreptat înspre conducătorii auto care au depăşit limitele legale de viteză, 37 de participanţi la trafic au fost sancţionaţi pentru nerespectarea prevederilor privind portul centurii de siguranţă. Şapte pietoni au fost surprinşi traversând neregulamentar partea carosabilă, 15 conducători auto au efectuat depăşiri neregulamentare, iar doi au fost surprinşi conducând sub influenţa alcoolului. Acestea şi alte 126 de abateri comise în trafic au fost sancţionate de poliţişti cu amenzi în valoare de 17.630 RON.



Comentarii
Nu există nici un comentariu.