Echiparea maşinii pentru sezonul rece are o importanţă majoră în privinţa siguranţei în trafic. Astfel, montarea anvelopelor de sezon şi pregătirea din timp a altor câteva detalii pot duce la evitarea problemelor cauzate de frig, zăpadă şi gheaţă. Pregătirea pentru iarnă poate începe cu o vizită la service-ul auto. 

De departe, cel mai important lucru îl reprezintă echiparea automobilului cu anvelope corespunzătoare temperaturilor de afară. Specialiştii în service recomandă cauciucurile de iarnă încă din perioada în care temperatura variază între 7 şi 0 grade Celsius. Acestea oferă un control şi o stabilitate sporită pe zăpadă şi gheaţă, datorită amestecului mai moale de cauciuc. Este important ca anvelopele de iarnă să fie montate pe toate cele patru roţi. De asemenea, este importantă presiunea aerului din anvelope. Presiunea trebuie verificată de două ori pe lună, pentru că la temperatura de -20 de grade cauciucurile au o presiune mai mică cu 0,5 bar faţă de temperatura de 0 grade. Dacă anvelopele sunt "All Season", pot fi folosite şi iarna, dacă nu sunt prea uzate. Limita legală este de 1.5 mm. O adâncime mai mare a profilului nu aduce decât beneficii, atât la frânare, cât şi la menţinerea aderenţei în viraje.

 

Amenzi pentru cauciucuri

De la 1 noiembrie şi în România este obligatoriu ca maşina să fie echipată cu cauciucuri de iarnă. Conform declaraţiilor reprezentanţilor Poliţiei rutiere, reprezintă contravenţie conducerea autoturismului pe drumurile publice acoperite cu zăpadă, gheaţă sau polei, fără ca acesta să fie dotat cu anvelope de iarnă, nefăcându-se referire în textul actului normativ la o anumită perioadă a anului. În cazul în care aceste prevederi sunt încălcate, şoferul riscă să rămână fără certificatul de înmatriculare şi să plătească o amenda din clasa a IV-a de sancţiuni (de la 9 la 20 de puncte-amendă). Anul acesta, punctul-amendă a crescut la 70 de lei, ceea ce înseamnă că amenzile sunt cuprinse între 630 şi 1.400 de lei.

 

Uleiul şi antigelul schimbate

Pentru ca temperaturile scăzute din timpul iernii să nu afecteze caracteristicile uleiului de motor, este important ca acesta să fie schimbat, iar vâscozitatea trebuie să fie potrivită funcţionării în condiţii de temperaturi scăzute. De asemenea, amestecul de antigel şi apă din radiatorul maşinii trebuie verificat pentru a evita fisurile ce pot apărea  din cauza îngheţului. Nu turnaţi niciodată antigel sau apa rece în circuitul de răcire al motorului fierbinte! Acest lucru poate distruge motorul instantaneu. Verificaţi periodic temperatura motorului. Dacă observaţi că temperatura este scăzută şi, cu cât mergeţi mai repede, temperatura scade, termostatul este defect, şi trebuie să mergeţi la service.

 

Întreţinerea bateriei

La temperaturi scăzute, bateriile maşinilor îşi pierd mult mai repede capacitatea, iar dacă încă din timpul toamnei acestea dau semne de slăbiciune este recomandată înlocuirea lor. Nu trebuie uitată verificarea curelelor şi a furtunelor, a ştergătoarelor şi a lichidului pentru curăţat parbrizul, precum şi a garniturilor de cauciuc. Toate acestea pot aduce costuri suplimentare dacă sunt uzate şi nu sunt schimbate la începutul sezonului rece. Trebuie să menajaţi bateria iarna, folosind-o în mod raţional - asta înseamnă că nu trebuie să porniţi instalaţia audio, degivrarea, aeroterma climatizării pe viteză maximă, luminile, ştergătoarele, toate simultan. Pe frig intens, dacă s-a depăşit -8°C, este bine să aprindeţi farurile pentru câteva minute pentru a "încălzi" bateria, înainte de a acţiona demarorul.

 

În caz de nevoie

Portbagajul maşinii trebuie să conţină cel puţin câteva articole care s-ar putea dovedi deosebit de utile în cazul în care autoturismul este împotmolit în zăpadă sau trebuie să traversaţi porţiuni de drum îngheţat. Cele mai importante sunt lanţurile pentru zăpadă, săculeţul cu nisip sau sare antiderapantă, lopata, racleta şi spray-ul pentru dezgheţat încuietorile.