Spectacole caritabile pentru doi "îngeraşi"
La sfârşitul anului trecut, Clubul Leo "Black Eagle" Oradea a organizat două acţiuni caritabile dedicate sprijinirii a doi copiii orădeni bolnavi de leucemie, care au nevoie de bani pentru a-şi putea continua tratamentele. În urma spectacolelor organizate de tinerii din Clubul Leo "Black Eagle" s-au strâns peste 8.000 lei, bani care au fost viraţi direct în conturile deschise pentru sprijinirea celor doi copii.
Spectacolul "Când îngerii se ţin de mână...", desfăşurat în data de 22 decembrie şi dedicat strângerii de fonduri pentru Ştefănuţ, a fost prezentat de Mihai Marinău şi Alexandra Ruge, membri în Clubul Leo. "Titlul spectacolului este sugestiv, fiind gândit în aşa fel încât, pe lângă ajutorul material, să-i transmitem lui Ştefănuţ şi o mare parte din energia noastră pozitivă", a menţionat Oana Pelea, preşedinta Clubului Leo "Black Eagle" Oradea. La acest eveniment, tinerii au beneficiat de sprijinul necondiţionat al profesoarei Angela Popescu - coordonatoarea spectacolului, dar şi de sprijinul profesoarelor Aurica Bonţu şi Adriana Pop, de la Liceul de Artă Oradea. Momentele de Hip-Hop au fost oferite de trupele M&Q Future (din care fac parte cinci membre Leo "Black Eagle": Cristina Pandrea, Alexandra Simion, Patricia Pelea, Andreea Pantiş şi Ştefana Popescu), M&Q Babies şi M&Q Kids, sub directa îndrumare a cunoscutului coregraf Cosma Lennon. De asemenea, membrii Clubului Leo "Black Eagle" Oradea s-au prins în "hora îngerilor", alături de tinerii artişti Ionuţ Purge, Anca Pavel, Roxana Buzle, Alexandra Paina, Oana Pelea - preşedinta Leo "Black Eagle", George Avram, Lavinia Chifor, Alin Timuţ, Cristina Romocea, Mihaela Popa - membră Leo "Black Eagle", Claudia Gui, Vlad David, Denisa Oprea, Alina Roşca, Nicolae Mănăilă şi Cezara Diţă. Cu ocazia spectacolului "Când îngerii se ţin de mână..." s-au strâns 4.670 lei, sumă virată în contul lui Ştefănuţ, "cu speranţa că dragostea noastră materializată astfel îi va fi de folos în lupta cu leucemia". Un alt copil din Oradea, Roxana, care are nevoie de ajutor material pentru a beneficia de tratament adecvat în lupta cu leucemia, a fost sprijinit printr-o petrecere caritabilă - "Nu fi singur de Crăciun!" şi prin "Proba Leo" din cadrul Balului Bobocilor de la CN "Mihai Eminescu". În urma celor două activităţi, s-au strâns 3.850 lei, sumă virată în contul Roxanei. "În organizarea acestor acţiuni ne-am bucurat de facilităţile oferite de localul Fashion Lounge, dar şi de sprijinul Consiliului Elevilor de la CN "Mihai Eminescu". Un rol deosebit de important în organizarea acestor evenimente l-au avut membrii Leo Patrick Papp (vicepreşedinte), Alexandra Simion (vicepreşedinte), Mihai Marinău (director de programe), Rinalda Taloş şi Cristina Pandrea", a mai menţionat Oana Pelea.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.