Spitalul Clinic Județean de Urgență Bihor - Investiții de aproape 25 de milioane de lei
A fost semnat contractul de finanțare pentru proiectul „Investiții în infrastructura Spitalului Clinic Județean de Urgență Bihor pentru diagnosticarea și tratarea cancerului”.
Vineri, 7 februarie, a fost semnat contractul de finantare pentru un proiect european depus spre finantare de Spitalul Clinic Județean de Urgență Bihor în parteneriat cu Municipiul Oradea. Proiectul, „Investiții în infrastructura Spitalului Clinic Județean de Urgență Bihor pentru diagnosticarea și tratarea cancerului”, a fost depus pentru finanțare prin Programul Sănătate 2021-2027, prin Direcția Management Proiecte cu Finanțare Internațională.
Valoarea totală a proiectului este de 24.920.342,16 lei, din care 22.423.380,06 lei reprezintă valoarea nerambursabilă acordată din fonduri europene. Obiectivul principal al proiectului este achiziționarea a 15 echipamente de ultimă generație, care vor sprijini diagnosticarea și tratamentele oncologice, contribuind semnificativ la îmbunătățirea actului medical și la creșterea calității îngrijirii pacienților.
Echipamentele care vor fi achiziționate prin acest proiect: turn pentru Laparoscopie cu linie video full 4k cu instrumentar aferent și unitate electrochirurgicală; sistem 3d 4k pentru diagnostic și tratament oncologic cu marcar fluorescent în chirurgia clasică și laparoscopică; robot chirurgical cu consumabile pentru 250 proceduri chirurgicale; ecograf multidisciplinar Urologie; laser urologie; ecograf intraoperator; ecograf performant, adaptat pentru elastografia țesutului tumoral; stație de lucru electrochirurgie cu unitate de coagulare argon plasmă și disector cu jet de apă; sistem de ablație prin electroporatie; sistem ablație cu microunde; sistem crioablație; masă de operație; lampă scialitică cu monitor; sistem de videomanagement al sălii de operație; set pentru chemoembolizare.
Aceste echipamente vor aduce beneficii semnificative în procesul de diagnosticare și tratament al bolilor oncologice, asigurând soluții de ultimă generație în combaterea cancerului.
Procedurile de achiziție publică pentru aceste echipamente vor fi derulate de Spitalul Clinic Județean de Urgență Bihor. Primăria Oradea sprijină în continuare proiectele care contribuie la dezvoltarea și modernizarea infrastructurii de sănătate, astfel încât orădenii și bihorenii să beneficieze de servicii medicale de cea mai înaltă calitate.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.