Fundaţia Ruhama, prin serviciile oferite în cadrul Centrului Cariere, oferă sprijin gratuit tinerilor bihoreni în cadrul programului guvernamental pentru stimularea înfiinţării şi dezvoltării microîntreprinderilor de către întreprinzătorii tineri.

Centrul Cariere asistă gratuit tinerii în vederea înfiinţării firmei, întocmirea planului de afaceri, depunerea on-line a aplicaţiei, angajarea resurselor umane şi accesarea fondurilor financiare nerambursabile, respectiv 10.000 euro. Cei interesaţi sunt aşteptaţi la Centru, situat în Oradea, str. Universităţii nr. 4, telefon 0259/456-180. Programul de lucru cu publicul este de luni până vineri, între 9.00 - 16.00. Activitatea lansată este găzduită gratuit în cadul proiectului "Informat, instruit, angajat", proiect implementat în parteneriat cu Fundaţia Carpatica, Universitatea din Oradea, prin Facultatea de Ştiinţe Socio-Umane, şi Agenţia Judeţeană de Ocupare a Forţei de Muncă Bihor.