În luna noiembrie, Inspecţia de Prevenire a Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă "Crişana" a desfăşurat 108 controale la localităţi, operatori economici şi instituţii, 62 dintre acestea fiind efectuate la spaţii cu afluenţă de persoane din categoria cluburi, baruri, discoteci, restaurante, săli de cinematograf/spectacole, centre comerciale şi alte construcţii ori amenajări având destinaţia de comerţ.

În urma acţiunilor executate, au fost depistate 749 de nereguli pe linia apărării împotriva incendiilor, 213 dintre acestea fiind remediate pe timpul controalelor. Pentru deficienţele constatate au fost aplicate 541 sancţiuni contravenţionale, dintre care 465 avertismente şi 76 amenzi în cuantum de 613.500 lei. În cadrul celor 62 acţiuni de control ce au vizat barurile, discotecile, cluburile, restaurantele, sălile de cinematograf/spectacole, centrele comerciale şi alte clădiri sau amenajări cu destinaţia comerţ, au fost depistate 309  încălcări ale normelor de apărare împotriva incendiilor, 57 dintre acestea fiind înlăturate pe timpul controalelor. Ca urmare a deficienţelor constatate au fost aplicate 253 de sancţiuni contravenţionale, dintre care 200 avertismente şi 53 amenzi în valoare de 535.500 lei. Principalele nereguli constatate pe timpul acţiunilor de control au constat în: lipsa autorizaţiei de securitate la incendiu, instalaţii electrice defecte sau exploatate necorespunzător, mijloace de încălzire exploatate cu deficienţe, neîntreţinerea şi neverificarea corespunzătoare a mijloacelor de primă intervenţie, lipsa organizării activităţii de apărare împotriva incendiilor pe locul de muncă, reducerea căilor de evacuare prin amplasarea unor elemente de mobilier, neîntreţinerea corespunzătoare a iluminatului de siguranţă pentru panică, neasigurarea marcării complete a tuturor căilor de acces şi evacuare cu indicatoare de securitate, deficienţe de ordin organizatoric la nivelul serviciilor voluntare şi private pentru situaţii de urgenţă etc. Deficienţele constatate la spaţiile controlate în luna noiembrie a.c. nu s-au încadrat în categoria celor prevăzute în Hotărârea de Guvern nr.915 /2015 privind stabilirea criteriilor pentru oprirea funcționării ori utilizării construcțiilor sau amenajărilor determinate de încălcarea gravă a cerinței de securitate la incendiu în ceea ce privește periclitarea vieții ocupanților și forțelor de intervenție, neasigurarea stabilității elementelor portante, respectiv a limitării propagării focului și fumului în interiorul edificiului și la vecinătăți. Cu ocazia celor 108 controale, s-au organizat şi desfăşurat 107 exerciţii de intervenţie, respectiv 109 acţiuni de informare preventivă. În aceeaşi perioadă, Inspecţia de Prevenire a Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă "Crişana" a derulat la nivelul judeţului, acţiuni aferente campaniei "RISC. Siguranţa nu este un joc de noroc!",  scopul acestora vizând reducerea incidentelor de natura incendiilor, exploziilor etc., care sunt cauzate de improvizaţii la instalaţiile de gaze naturale şi electricitate, precum şi de coşuri de fum necurăţate. Activităţile de informare preventivă s-au derulat sub forma unor exerciţii de alarmare şi evacuare executate la nivelul instituţiilor şi operatorilor economici, exerciţii de intervenţie cu personalul de pe locul de muncă, respectiv cu serviciile voluntare şi private pentru situaţii de urgenţă, exerciţii de alarmare publică, instruiri privitoare la comportamentul în caz de incendiu şi distribuire de materiale informative. De asemenea, personalul Inspecţiei de Prevenire a organizat şi desfăşurat, în perioada 10-20 noiembrie, cursuri de pregătire a personalului cu funcţii de conducere din administraţia publică locală (primari) în domeniul managementului situaţiilor de urgenţă.