Sute de kilograme de alimente, donate de elevii de la LPS 'Bihorul' Spitalului Municipal
Copiii internaţi la Spitalul Clinic Municipal "Dr. Gavril Curteanu" din Oradea au primit ieri o vizită specială din partea elevilor şi cadrelor didactice de la Liceul cu Program Sportiv "Bihorul". Aceştia au donat unităţii sanitare aproximativ 600 de kilograme de produse alimentare, constând în paste făinoase şi ulei.
După ce, în urmă cu aproximativ două săptămâni, zeci de liceeni de la LPS "Bihorul" au donat sânge la Centrul de Transfuzii Sanguine din Oradea, tinerii au dorit să facă un gest umanitar şi pentru copiii bolnavi, internaţi la Spitalul Municipal. Cu bonurile de masă pe care aceştia le-au primit ca urmare a acţiunii de donare, au cumpărat aproximativ 600 de kilograme de alimente pe care le-au donat ieri unităţii medicale. "Am încercat să implicăm cât mai mulţi tineri în proiectul nostru, cu scopul de a ajuta persoanele aflate în dificultate. Produsele au fost achiziţionate cu bonurile de masă primite de la Centrul de Transfuzii. Este vorba de 160 de litri de ulei, făină şi paste făinoase", a precizat directorul adjunct al LPS "Bihorul", prof. Roland Bocoi. "Este un gest extraordinar şi destul de rar se întâmplă să văd astfel de acţiuni", a mărturisit managerul unităţii sanitare, dr. Marlene Crişan. Acţiunile caritabile s-au înscris în proiectul "Donează sânge", implementat de conducerea unităţii de învăţământ în colaborare cu Inspectoratul Şcolar Judeţean, Direcţia de Sănătate Publică, Facultatea de Medicină şi Farmacie şi Spitalul Clinic Municipal "Dr. Gavril Curteanu". "Proiectul pe care noi l-am desfăşurat şi-a propus să ajute la depăşirea deficitului de sânge şi preparate din sânge, precum şi stimularea elevilor, a cadrelor didactice sau a altor persoane pentru a se înscrie în rândul donatorilor permanenţi", a precizat directorul adjunct al LPS "Bihorul", prof. Roland Bocoi.
Felicitari copii,pentru gestul frumos pe care l-ati facut.Pacat ca se fura foarte mult de acolo.Sunt persoane care duc de acolo ca de acasa.In plina zi se incarca portbagaje.Chiar cu salvarea spitalului.