Clubul Lions 22 Oradea organizează la pensiunea Tirol, din Sânmartin, cea de-a treia ediţie a taberei pentru copii cu diabet intitulată „Tabăra copiilor năzdrăvani 2011". În cadrul acestei tabere cu durata de o săptămână iau parte 14 copii cu vârsta cuprinsă între 9 şi 11 ani diagnosticaţi cu diabet zaharat şi care sunt dependenţi de insulină. În această perioadă copiii beneficiază de tratament medical, învaţă să fie disciplinaţi în dietă şi iau parte la diverse activităţi distractive.

De partea medicală se ocupă dr. Amorin Popa, ajutat de dr. Camelia Prună. „Salut această iniţiativă a Clubului Lions 22, subliniind faptul că această idee le aparţine în totalitate. Copiii îşi însuşesc în cadrul acestei tabere reguli ce trebuie respectate în cazul diagnosticului pe care îl au, iar aceste reguli sunt reţinute mai bine dacă le sunt explicate într-un mod distractiv. Pot să spun chiar că datorită acestei idei le creştem acestor copii speranţa de viaţă, deoarece atunci când vor fi adulţi vor înţelege mai bine ceea ce au de făcut şi vor fi pacienţi mai uşor de tratat. Dr. Camelia Prună are un aport extraordinar în acest proiect, fiind, de altfel, ca o mamă pentru copiii aflaţi aici. Testele pentru determinarea glicemiei le asigurăm noi, menţionând faptul că unui copil trebuie să i se facă între cinci şi şapte asemenea teste zilnic. Ne mândrim cu iniţiativa Clubului Lions 22 Oradea", a spus dr. Amorin Popa. Învăţătoarea Stela Tăut se ocupă de buna organizare a taberei şi creează diverse activităţi de relaxare pentru copii, astfel încât ei să se simtă cât mai bine. „Am conceput pentru ei un proiect de activităţi zilnic, în funcţie şi de vremea de afară. Totuşi, nu a fost omisă nicio activitate care a fost programată iniţial. Copiilor le face plăcere să fie împreună, se simt bine unii cu alţii, se cunosc deja foarte bine, iar noi suntem extrem de mulţumiţi de rezultate. Am realizat împreună diverse jocuri de autocunoaştere, am făcut plimbări în staţiunea Felix, am văzut nuferii de acolo, am jucat baschet la Liceul cu Program Sportiv Bihorul şi multe altele. Am încercat ca activităţile întreprinse să fie cât mai diversificate", ne-a povestit Stela Tăut. Tabăra se va încheia vineri cu un carnaval mult aşteptat de copii şi cu un tradiţional foc de tabără.

Rodica Dacin, guvernator al Districtului Lions 124 România, s-a declarat fericită de rezultatele acestei iniţiative a organizării taberei pentru copiii cu diabet. „Faptul că prima ediţie a reuşit şi am avut rezultate pozitive în timp ne-a făcut să continuăm, ajungând astfel la cea de-a treia ediţie. Părinţii au încredere în noi, iar copiii abia aşteaptă deja tabăra de anul viitor. Acest gen de tabere se mai organizează la Bacău, ei fiind deja la cea de-a şaisprezecea ediţie şi la Satu Mare, unde s-a ajuns la ediţia a patra", a menţionat Rodica Dacin.