A sosit în ţară noaptea - bucuroasă că după decenii, faimosul DN76 permite deplasarea rapidă la Beiuş dinspre Oradea - doar ca să intre în panică pe la Răbăgani - Dealul Bitii. Fordul pe care-l conducea de la aeroportul Budapesta spre Beiuş dă să salte la primul hop al podurilor în lucru prost semnalizate. Rulând întins, entuziasmul iniţial se înmoaie, căci autoturismul chiar dă senzaţia desprinderii de sol.

Este 15 ianuarie 2016, iar Anne Meaney, din Liverpool, Marea Britanie este fericită că ajunge întreagă după ultimii 15 km de drum în lucru de la intrarea în Beiuş. Vine cu un scop nobil: să fie alături de Mândru, tânărul sprijinit de asociaţia Bunul Samaritean din localitate în perioada intervenţiei chirurgicale bariatrice. Anne însăşi a suferit o astfel de operaţie care acum urma să contribuie la salvarea vieţii şi la sănătatea tânărului de 37 de ani crescut în casa de copii. "Este important pentru mine să fiu alături de Mândru în zilele acestea dificile. Personal, am trecut printr-o astfel de situaţie delicată şi am fost eu însămi înconjurată de sprijin extraordinar când am avut nevoie. Am dorit să-i ofer şi lui acelaşi suport", spune doamna Meaney, ea însăşi mamă a trei copii.

Anne şi soţul ei, Chris, l-au cunoscut pe Mândru încă din copilăria acestuia în orfelinat, l-au găzduit în casa lor din Marea Britanie, iar acum, în locuinţa lor românească dintr-un sat de lângă Beiuş, Anne îl călăuzeşte în procesul adaptării modului de viaţă şi mai ales al alimentaţiei la noua sa situaţie. Inima ei şi a soţului a rămas - după 22 de ani de la prima vizită în orfelinat - alături de copiii orfani din zonă - acum adulţi - iar Mândru nu face excepţie. Fără familie, Mândru se bucură zilele acestea de o săptămână de îndrumare şi îngrijire într-o reşedinţă confortabilă, urmând să-şi reia treptat activităţile anterioare. A fost operat pe 21 ianuarie la Cluj de dr. Puia şi o echipă de trei specialişti şi operaţia a mers foarte bine. Dacă tratamentul anteoperatoriu a redus greutatea pacientului de la 165 kg la 144 kg, după operaţie a mai pierdut 10 kg, semn bun! O seară întreagă, cu scop de orientare, Anne a petrecut cu Nikolina Ciorna şi Dana Bacoş de la asociaţie, împărtăşind meniuri şi sfaturi. "Sunt puține persoane cunoscute mie care au răbdarea şi capacitatea de comunicare şi adaptare la nevoile şi frustrările tinerilor cu un trecut în instituţii de ocrotire a minorilor. Şi mai puţine sunt cele care din afara ţării au sprijinit constant zeci de ani aceşti tineri. Anne şi-a deschis casa şi buzunarul pentru nişte copii străini de ţara şi cultura ei. Este un exemplu pentru mine şi sper că şi pentru toţi românii", spune Adrian Ciorna, președintele Asociaţiei beiuşene "Bunul samaritean", prezent şi el la seara de orientare. Proiectul medical "Umăr lângă umăr", întins pe o durată de 12 luni, a debutat în ianuarie 2016. Asociaţia a strâns deja 3.200 euro din totalul de 4.600 euro necesari proiectului medical "Umăr lângă umăr" în beneficiul lui Mândruţ. Procesul continuă în următoarele două săptămâni, iar binefăcătorii pot contribui în continuare în contul IBAN RO77 RNCB 0034 0218 0285 0012 deschis la BCR Beiuș ori via pagina de atragere de fonduri http://bunulsamaritean.galantom.ro/Adrian-Ciorna , cu card, online, pagină pe care Adrian a oferit-o ca sprijin personal donându-și ziua de naștere. "Mă simt bine după operație, am ajuns la Beiuș, sunt bine îngrijit în casa familiei Meaney. Mulțumesc tuturor donatorilor, sunt recunoscător echipei Asociației Bunul Samaritean Beiuș pentru tot ajutorul consistent de până acum și din următoarele 11-12 luni ale proiectului", spunea Mândruț în seara reuniunii orientative. Tânărul este un optimist. Cina și seara cu doamna Meaney se încheie, notele de recomandări însăilate sunt apoi punctate coerent și un parcurs, conjugat cu recomandările medicilor români, alcătuit. Dânsa ne aduce aminte de parabola bunului samaritean mai mult ca oricine: străină de loc, aplecându-se spre cel căzut chiar mai mult decât cei de-ai locului, contribuind la proiect prin donațiile propriei familii. Mândruț este pe o cale bună, iar Anne ne învață că trebuie să perseverezi în folosul aproapelui nu numai când drumurile proaste te amenință ori cultura ți-e străină ci și când rutina a zeci de ani de binefacere ori 2.500 km. te despart de aproapele tău în nevoie.