Organizaţiile neguvernamentale membre şi susţinătoare ale Coaliţiei pentru Consolidarea SecToRului ONG din judeţul Bihor au organizat, ieri, cea de-a treia ediţie a Târgului serviciilor sociale furnizate de asociaţii şi fundaţii. Acesta s-a desfăşurat în intervalul orar 10.00-18.00, pe strada Republicii, zona pietonală.

Scopul acestui târg a fost de popularizare a serviciilor sociale oferite de asociaţii şi fundaţii, ce se adresează unui larg cerc de beneficiari cum ar fi persoanele vârstnice, cu dizabilităţi, fără adăpost, copiii din diverse centre, tinerii postinstituţionalizaţi, alcoolicii, persoanele cu afecţiuni în faze terminale sau familiile sărace. Promovarea acestor servicii s-a realizat prin intermediul unui stand amplasat pe strada Republicii, de faţă fiind reprezentanţi ai organizaţiilor neguvernamentale membre şi susţinătoare ale coaliţiei. Vizitând acest stand, membrii comunităţii au avut ocazia să vizualizeze oferta de servicii a fiecărei organizaţii, precum şi să primească informaţii complete despre condiţiile pe care trebuie să le îndeplinească potenţialii beneficiari. Organizarea Târgului serviciilor sociale se înscrie în agenda activităţillor proiectului "Consolidarea sectorului ONG din judeţul Bihor în domeniul incluziunii sociale şi serviciilor sociale".