Vicepreşedintele CJ Bihor, Dumitriu Voloşeniuc, cel care are în subordine Direcţia Economică, a precizat ieri, într-o conferinţă de presă, că încă nu a fost înştiinţat despre plata sumei de 123.470 de lei reprezentând taxa de neîntreţinere a faţadelor imobilelor deţinute în proprietate şi care se află în perimetrul Centrului Istoric. "Adevărul este la mijloc. În ceea ce priveşte unele dintre aceste clădiri, cum este şi fostul Palat de Finanţe, unde a funcţionat Ambulatoriul, suntem în litigiu. Nu este vina noastră că de cinci ani Comisia Naţională de retrocedări nu s-a pronunţat. Poate sunt unele interese", a precizat Voloşeniuc. Printre imobilele cu faţadele distruse se află şi Filarmonica Oradea.