Telemedicină la Penitenciarul din Oradea
Din luna martie a acestui an a fost demarat programul pilot de tip „Telemedicina" destinat persoanelor private de libertate, aflate în custodia penitenciarelor din Oradea, Gherla şi Penitenciarul Spital Dej. Programul se derulează pe o perioadă de şase luni, în penitenciarele menţionate, precum şi la sediul Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor Aplicaţia de telemedicină permite acordarea asistenţei medicale de urgenţă, din spital penitenciar, la distanţă, în unităţi penitenciare, fără a mai necesita transportul de urgenţă a pacientului, reducerea costurilor şi riscurilor generate de internările în alte reţele sanitare, creşterea standardelor de asistenţă medicală din sistem, similare cu cele din reţelele civile. „Prin implementarea proiectului pilot se urmăreşte eficientizarea actului medical, reducerea cheltuielilor ocazionate de activităţile de tip medical, precum şi depăşirea impedimentelor legate de lipsa personalului de specialitate. Proiectul nu este adresat doar deţinuţilor, de îngrijiri la distanţă pot beneficia şi angajaţii Penitenciarului Oradea. Până în prezent au avut loc 23 de consultaţii în acest sistem", ne-a declarat Adina Bîrda, purtător de cuvânt al Penitenciarului din Oradea.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.