Tichete de masă la Universitatea din Oradea
În şedinţa de Senat din 21 martie s-a decis ca personalul angajat din Universitatea Oradea cu venituri sub 700 de lei să primească bonuri de masă. „Este o măsură socială şi va fi aplicată doar personalului angajat care are venituri totale de sub 700 de lei. Cum legea nu ne permite să majorăm salariile, nici să oferim alt gen de tichete cadou sau prime, am apelat la această măsură socială ca o metodă de a ajuta personalul cu venituri mici" a spus rectorul Cornel Antal.
Şeful Universităţii orădene spune că măsura a fost atent evaluată de finanţiştii instituţiei înainte de a fi aplicată, pentru a nu afecta prea tare bugetul instituţiei. Valoarea tichetelor este de 200 de lei pe lună pentru fiecare angajat şi va fi acordat la aproximativ 200 de persoane, în majoritate personal nedidactic (portari, femei de serviciu, personal administrativ etc.). În cote procentuale, măsura va fi aplicată la 10% din personalul angajat al Universităţii şi reprezintă 0,6% din fondul de salarii. Rectorul a spus că situaţia financiară a Universităţii este deocamdată stabilă, salariile au fost plătite la timp, spre deosebire de alte centre unde au fost întârzieri, dând ca exemplu Universitatea Politehnică din Timişoara. „Avem noroc cu o mică rezervă financiară, dar depindem şi noi, în continuare, de alocarea fondurilor de la bugetul central" a conchis rectorul Cornel Antal.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.