Ţigări confiscate la frontieră
Poliţişti de frontieră din cadrul Direcţiei Poliţiei de Frontieră Oradea au desfăşurat, duminică, mai multe acţiuni pe linia prevenirii introducerii sau scoaterii în/din România a unor importante cantităţi de ţigări, în scopul valorificării lor, ulterioare, pe piaţa neagră.
Primul caz a fost înregistrat în Valea lui Mihai, unde poliţiştii de frontieră au depistat asupra Gabrielei P., de 31 de ani, 100 de pachete de ţigări nemarcate, marca "Viceroy", fără acte legale de provenienţă, destinate, conform declaraţiilor femeii, comercializării ilegale. Femeia a fost sancţionată contravenţional, iar întreaga cantitate de ţigări, în valoare de 500 lei, a fost ridicată în vederea confiscării. Şi la ieşirea din municipiul Satu Mare, a fost depistată o autoutilitară, condusă de Attila Laszlo M., de 28 de ani, în care au fost descoperiţi mai mulţi saci de culoare neagră, plini cu ţigări de provenienţă ucraineană. S-a efectuat un control amănunţit, în urma căruia au fost găsite 19.730 pachete de ţigări, cu timbru fiscal ucrainean, în valoare de 73.000 lei. Bărbatul a fost amendat cu suma de 40.000 lei, iar ţigările au fost confiscate. Tot la Satu Mare, la PTF Halmeu, poliţiştii de frontieră au reţinut un bărbat, care se deplasa pe câmp, având o geantă voluminoasă în mână, cu intenţia de a ocoli PTF Halmeu şi a intra în ţară.
Eugen S., de 34 de ani, avea în geantă 760 pachete de ţigări marca "Ronson", în valoare de 2.812 lei, pentru care nu a putut prezenta documente. Bărbatul a declarat că, în timp ce se întorcea din Ucraina, a găsit abandonate ţigările, explicaţie care nu i-a convins pe poliţişti, aceştia întocmind pe numele lui Eugen S. actele premergătoare de cercetare penală pentru tentativă de intrare în ţară prin trecerea ilegală a frontierei de stat şi tentativă la contrabandă.



Comentarii
Nu există nici un comentariu.