Tineri pentru pensionari - Fundaţia Încrederea sprijină vârsticii nevoiaşi
Fundaţia Încrederea vine în sprijinul persoanelor nevoiaşe. Astăzi şi mâine se desfăşoară o distribuire gratuită de mai multe produse, cum ar fi şampoane, detergenţi, prosoape, aşternuturi de pat, pahare, ochelari, încălţăminte, haine, în cadrul programului "Tineri pentru pensionari".
După ce ieri au fost făcute programările în vederea distribuirii unor ajutoare, astăzi şi mâine cei care se regăsesc pe aceste liste pot veni să le ridice. Acţiunea este organizată de către Fundaţia Încrederea, cu ajutorul unor tineri de la mai multe licee orădene. Activitatea se desfăşoară în cadrul programului "Tineri pentru pensionari", iar liceeni participanţi au decis ca în vacanţa lor să facă ceva util pentru semenii vârstnici ce se confruntă cu probleme financiare. Astfel, le vor distribui mai multe produse care au fost donate de oamenii din insula Jersey, din Marea Britanie, prin Fundaţia "Mustard Seed". "Acest program se adresează pensionarilor şi persoanelor defavorizate din Oradea a căror pensie nu depăşeşte 350 de lei, iar venitul total al familiei este sub 700 de lei şi care nu beneficiază de alt ajutor. Cei interesaţi să primească aceste produse pot suna la numerele de telefon 0359/304.094, 0745/875.354 sau 0765/341.665 pentru o programare prealabilă în aceste zile, după care se vor prezenta la data stabilită cu ultimul cupon de pensie şi buletinul la sediul Fundaţiei Încrederea, situat pe strada Cuza Vodă nr. 22, ap. 5", a precizat Radu Ioan Liviu, asistent social al Fundaţiei Încrederea. Ieri aproximativ 40 de persoane îşi făcuseră programare, urmând ca în aceste zile să îşi ridice ajutoarele.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.