Tinerii cu scleroză multiplă, pregătiţi să îşi susţină problemele
Societatea de Scleroză Multiplă din România a finalizat proiectul "Formare pentru implicare socială", proiect demarat anul trecut. Acesta a fost finanţat de către Comisia Europeană, prin Agenţia Naţională pentru Programe Comunitare în Domeniul Educaţiei şi Formării Profesionale, ce se desfăşoară în cadrul programului Tineret în Acţiune.
Pe durata a nouă luni, Societatea de Scleroză Multiplă din România, în parteneriat cu Alianţa Naţională pentru Boli Rare au desfăşurat proiectul Formare pentru implicare socială, având ca obiective formarea tinerilor afectaţi de scleroză multiplă şi boli rare, precum şi implicarea activă în facilitarea soluţionării problemelor pe care aceştia le au de înfruntat, dar şi pentru dialogul cu autorităţile locale şi centrale. "Pornind de la ideea că tinerii de azi sunt viitoul de mâine, am dorit ca, prin activităţile desfăşurate în cadrul acestui proiect, să formăm tinerii cu scleroză multiplă pentru a-şi susţine astfel problemele cu care se confrută", ne-a declarat Claudia Torje, managerul proiectului. Proiectul a cuprins două cursuri de formare, două mese rotunde de dialog cu autorităţile centrale competente în rezolvarea problemelor cu care aceştia se confruntă. A fost promovat un exemplu de bună practică în rândul altor tineri cu dizabilităţi, prin intermediul seminarului "Scleroza multiplă şi bolile rare, exemplu de bună practică". Societatea de Scleroză Multiplă a făcut şi face în continuare demersuri pentru accesul pacienţilor cu scleroză multiplă la tratamentul imunomodulator, în fiecare an, ca urmare a numărului crescut de pacienţi diagnosticaţi. De asemenea, societatea doreşte să conştientizeze autorităţile naţionale despre sincopele existente în programele de tratament şi a lipsei fondurilor. Ca urmare a acestor demersuri şi în urma unei colaborări cu ministerul Sănătăţii şi Casa Naţională de Asigurări de Sănătate, numărul persoanelor cuprinse în programul naţional de tratament creşte în fiecare an.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.