Directorul OTL, Csuzi Istvan, a prezentat, ieri, într-o conferinţă de presă, strategia locală a Regiei de Transport Local pe care o conduce. În urma unor analize, s-a ajuns la concluzia că se impune extinderea reţelei actuale de tramvai, dar şi introducerea unor noi mijloace de transport, cum ar fi troleibuzele.
Conducerea OTL a luat în calcul pentru următoarea perioadă extinderea reţelei de tramvai în sudul oraşului, spre Aeroport şi spre Băile Felix, dar şi spre vestul oraşului, până la Parcul Industrial de pe calea Borşului. "Este oportună această extindere până la noul Parc Industrial, dar, în acelaşi timp, se impune amenajarea unui depou în vecinătatea haldei Alumina, această lucrare urmând să elimine distanţa mare dintre Rogerius şi depoul actual", a declarat Csuzi Istvan, directorul OTL. În calcul a fost luată şi ideea introducerii unor linii de troleibuz spre Episcopia Bihor şi Băile Felix. Această investiţie este, în opinia directorului OTL, mult mai rentabilă şi mai ecologică. În acest moment, în Oradea există 39 de kilometri de linii de tramvai, care sunt folosite de 70-80% din călători, precum şi peste 120 kilometri de trasee de autobuz. În ce ea ce priveşte parcul de vehicule, acesta adăposteşte 73 de tramvaie, respectiv 70 de autobuze. Potrivit lui Csuzi Istvan, peste 100.000 de orădeni folosesc mijloacele de transport în comun.