Un bihorean s-a intoxicat cu fum şi a fost transportat la spital pentru îngrijiri în timpul unui incendiu produs, ieri dimineaţă, la o hală din localitatea Bunteşti. Pompierii au intervenit şi au reuşit să stingă flăcările la aproximativ patru ore de la apelul primit prin numărul 112.  

Potrivit ISU "Crişana", pompierii au fost sesizaţi, ieri dimineaţă, în jurul orei 06.40, cu privire la  izbucnirea unui incendiu în localitatea Bunteşti, la o hală de producţie aparţinând unei întreprinderi individuale. "Pentru gestionarea evenimentului au fost alertate trei echipaje de stingere din cadrul Staţiei de Pompieri Ştei şi echipajul de prim ajutor calificat al subunităţii. În urma realizării recunoaşterii, echipajele de intervenţie au constatat că flăcările se manifestau violent la o hală de producţie şi o construcţie anexă din lemn, pe o suprafaţă totală de circa 350 metri pătraţi şi la acoperişul acestora, pe o suprafaţă de aproximativ 500 metri pătraţi, riscul de propagare a incendiului la hala de depozitare fiind ridicat", a precizat cpt. Camelia Roşca, purtătorul de cuvânt al ISU. Potrivit acesteia, pompierii au acţionat cu trei autospeciale de lucru cu apă şi spumă pentru localizarea şi lichidarea focarelor şi protecţia halei de depozitare, care avea un perete comun cu hala de producţie, reuşind să stingă incendiul în jurul orei 10.30. Forţele de intervenţie au continuat acţiunea de căutare a eventualelor focare ascunse şi de înlăturare a efectelor negative ale evenimentului până la ora 12.00. Echipajul de paramedici al subunităţii a acordat primul ajutor calificat unui bărbat intoxicat cu fum, care se afla la faţa locului în momentul izbucnirii incendiului, transportându-l ulterior la spital. Flăcările au distrus acoperişul halei de producţie şi o suprafaţă de circa 150 metri pătraţi din tavanul acesteia, construcţia anexă din lemn, trei scule electrice şi o tonă plante medicinale.  Pompierii au reuşit să salveze hala de depozitare cu o suprafaţă de circa 500 metri pătraţi, două tone plante medicinale, două cântare şi doi metri cubi dulapi din lemn. Cercetările efectuate la faţa locului au indicat faptul că evenimentul a fost, cel mai probabil, generat de jar sau scântei căzute din sistemele de încălzire (uscătorul de plante medicinale).