Viaţă de coşmar Sunt multe cazuri în care soarta nefericită îi obligă pe unii semeni de-ai noştri să ducă o viaţă crâncenă, care, în urma unor boli sau a unor accidente, îndură suferinţe greu de imaginat. Unul dintre multele cazuri existente în Oradea este cel al unui bărbat, Murgui Iuliu, de 51 de ani, care de mai bine de 30 de ani trăieşte fără ambele mâini. În pofida tuturor greutăţilor, bărbatul a reuşit să nu îşi piardă speranţa, înfruntând destinul până la capăt, cu optimism. Vise năruite de un accident de muncă Povestea lui este una obişnuită pentru un copil născut la ţară, cu o situaţie materială precară, a cărui singură soluţie de a-şi câştiga traiul a fost să lucreze de la o vârstă fragedă. Iuliu Murgui a copilărit în satul Dolea, de lângă Marghita, într-o familie de ţărani fără avere. După terminarea şcolii primare din satul natal, de sărăcie, s-a angajat la IREC Marghita, ca muncitor. Nu a fugit de muncă şi a executat orice lucrare, inclusiv munca pe stâlpii electrici, fără să îi fie frică că i s-ar putea întâmpla ceva. Totul era aşa cum îşi dorise. Câştiga un salariu bunicel, îşi ajuta părinţii, era mulţumit. Cu toate astea, nu mult avea să dureze până când toate speranţele tânărului aveau să fie curmate brusc, de un accident de muncă stupid. Nu aduce anul ce aduce ceasul rău În anul 1969, în timp ce încerca să repare avariile la un stâlp electric, a căzut de la înălţime cu faţa în jos, zdrobindu-şi oasele ambelor mâini. De la acest accident, viaţa lui s-a schimbat aşa cum niciodată nu şi-ar fi imaginat. A fost dus la spital, acolo unde medici au constatat fracturi grave la ambele mâini. Pentru a-i salva viaţa, o comisie de medicii a luat o decizie mai mult decât grea: amputarea membrelor superioare. De atunci au trecut 35 de ani, dar bărbatul nu a reuşit să-şi şteargă din memorie primele clipe de după operaţie, atunci când s-a trezit şi a văzut că dintr-un bărbat tânăr şi puternic a ajuns invalid. Au urmat apoi ani de spitalizare şi de tratament: "Am fost mai mult un obiect de experienţă pentru personalul medical, pentru că ştiam că este imposibil ca să mai am vreodată mâini" - spune bărbatul, aducându-şi aminte cu tristeţe de acele vremuri. ?Nu le doresc nici duşmanilor mei să trăiască fără mâini? A învăţat însă să trăiască şi aşa. Starea de spirit de fapt l-a ajutat să se împace cu ideea de a trăi fără mâini. Are credinţă în Dumnezeu şi în soţia sa Aurora, care îl îngrijeşte şi care a fost tot timpul alături de el. Spune că s-a născut într-o familie de oameni săraci, dar credincioşi, care l-au crescut în spiritul credinţei în Iisus, credinţă care l-a ajutat să îşi ducă, senin, povara mai departe : "Nu a fost uşor să mă trezesc dintr-o dată că nu mai pot face aproape nimic. Nici măcar nu puteam să mănânc singur. Medicina de atunci nu a putut face mare lucru pentru mine, iar acum, chiar dacă există proteze pentru cei aflaţi în situaţia mea, nu am banii necesari pentru procurarea lor. Nu le doresc nici duşmanilor mei să trăiască fără mâini". Anchete sociale rămase pe hârtie Cu toate că a suferit un accident de muncă, singurul venit al lui Iuliu Murgui este o pensie de 2.800.000, sumă din care acesta trebuie să îşi asigure medicamentele necesare şi toate cheltuielile, atât pentru el, cât şi pentru soţie. A apelat de mai multe ori la sprijinul autorităţilor, fără ca cineva să îi întindă o mână de ajutor: ?Mi s-au făcut mai multe anchete sociale, pentru că am cerut un ajutor ca să pot şi eu să supravieţuiesc. Toate au rămas doar nişte însemnări pe o hârtie. Nimeni nu m-a ajutat cu nimic, niciodată?. Totuşi, bărbatul mai speră că se va găsi cineva care să îi aline măcar bătrâneţea care se apropie. Problemele financiare au apăsat greu pe umerii lui în toţi aceşti ani, dar nu s-a gândit niciodată să recurgă la cerşetorie, chiar dacă a văzut mulţi oameni în situaţia lui făcând acest lucru. "Oamenii nu ştiu să îi mulţumească lui Dumnezeu pentru că sunt întregi şi sănătoşi, pentru că nu ştim ce avem decât după ce am pierdut, şi este prea târziu. Să nu dea Dumnezeu nimănui suferinţa mea", sunt cuvintele cu care Iuliu Murgui îşi încheie, cu lacrimi în ochi, povestea.