Suferinţa îi face pe unii oameni să devină mai sensibili la dramele semenilor. Mai mult, experienţa tristă îi marchează atât de profund încât atunci când găsesc un om care traversează aceeaşi agonie, nu ezită să le sară în ajutor şi să le aline durerea aşa cum pot ei mai bine. Compasiunea este unul dintre atuurile doamnei, care, din milostenie, a sunat la redacţia cotidianului nostru, rugându-ne să o sprijinim în efortul ei de a găsi un om căruia viaţa i-a răpit darul de a se deplasa. Cititoarea noastră, care doreşte să-şi păstreze anonimatul, este dispusă să dăruiască acelei persoane, care a suferit o leziune a membrelor sau orice alt accident ce a dus la imobilizare, un cărucior cu rotile. Astfel, ea doreşte ca, prin intermediul nostru, reprezentanţii fundaţiilor care îşi desfăşoară activitatea în acest domeniu să desemneze o persoană dependentă de căruciorul cu rotile şi cu posibilităţi financiare limitate. La recomandarea preşedinţilor fundaţiilor în cauză, persoanei alese i se va oferi un cărucior cu rotile, în cea mai bună stare, care, într-un fel, va putea să-i redea libertatea de mişcare mult dorită. Toţi cei interesaţi sunt rugaţi să sune la sediul redacţiei, la telefonul: 41-36-06 sau 41-72-07.