* Un perete a căzut, urmează acoperişul Familia Sorban, din Oradea, trăieşte cu teama că imobilul din vecinătate se va prăbuşi peste ei. Familia Şorban locuieşte pe strada Postăvarului, iar în spatele casei, există un imobil, aflat în proprietatea Administraţiei Patrimoniului Imobiliar, care se autodemolează. Sorban Ştefan ne-a spus: "De mulţi ani, clădirea, situată pe strada George Coşbuc, nr.1, care este foarte aproape de casa noastră, nu a mai fost locuită. Imobilul a fost lăsat să se degradeze, neefectuându-se la timp reparaţiile necesare. Datorită stării în care se află clădirea, peretele exterior a căzut peste terasa din spatele casei. De asemenea, intrarea în pivniţă este blocată de dărâmături. Acum riscăm să ne trezim în cap cu acoperişul, care este într-un hal fără de hal. Oricând, acesta se poate prăbuşi peste noi." Deşi Sorban Ştefan a sesizat API în legătură cu situaţia casei, în 16 iulie 2002 şi în luna ianuarie a acestui an, măsurile ce se impuneau nu au fost luate. Văzând că situaţia nu se rezolvă, iar starea clădirii continuă să se degradeze, dl Sorban a fost în audienţă la viceprimar, dna. Biro Rozalia. "Cu toate sesizările făcute, problema a rămas nerezolvată. La sesizarea din luna ianuarie nu am primit nici un răspuns până în prezent, şi nici după audienţa la viceprimar", spunea necăjit omul nostru. Accidentul s-a petrecut după furtuna de la sfârşitul lunii iunie a.c. Cu toate că a sesizat a doua zi API să cureţe locul de resturi, situaţia a rămas neschimbată. Familia Sorban stă cu frica în sân că acoperişul imobilului se va prăbuşi peste ei. Care este poziţia API? Marcel Boloş, directorul economic al instituţiei, ne-a declarat: "Nu avem fonduri financiare pentru a repara acest imobil. Acesta a fost scos la licitaţie publică în vederea vânzării. Imobilul din strada Coşbuc a fost adjudecat contra sumei de 104 milioane de lei, fără TVA. Contractul de vânzare-cumpărare nu a fost încheiat încă, deoarece au mai rămas de clarificat unele aspecte legate de proprietate. Reparaţia clădirii cade în sarcina noului proprietar. Avem mai multe clădiri degradate, pe care nu le putem repara, pe care le vindem prin licitaţie publică."