Clubul Leo "Black Eagle" Oradea a marcat, ieri, un nou început, printr-o festivitate oficială de predare a mandatelor conducerii alese care şi-a intrat în atribuţii începând cu 1 iulie a.c. Echipa care s-a aflat timp de un an şi jumătate la cârma Clubului Leo, în frunte cu Oana Pelea, a reuşit să aducă activitatea asociaţiei pe culmi negândite, remarcându-se prin devotamentul pus în slujba semenilor aflaţi în nevoie.

Clubul Leo "Black Eagle" Oradea este aripa tânără a Clubului Lions "22" Oradea. Conform regulamentului internaţional, la început de an lionistic, se schimbă conducerea fiecărui club pentru a da posibilitatea tuturor membrilor să se afirme. Astfel, ieri, la Casa de Cultură a Municipiului Oradea (fostă Arlus), a avut loc Festivitatea de Predare de Mandat. Evenimentul a fost unul festiv, bucurându-se de prezenţa seniorilor de la Clubul Lions "22", care au apreciat dedicaţia, voluntariatul şi mobilizarea de care a dat dovadă tânara generaţie a Clubului. "A fost un an cu o activitate rodnică, cu numeroase provocări în slujba persoanelor mai puţin favorizate de soartă. Voi le-aţi redat speranţa şi bucuria unei vieţi mai bune. Ce poate fi mai frumos să vezi cum nişte tineri pun la dispoziţia unei cauze timpul, ideile şi chiar banii lor?", a declarat Rodica Dacin, reprezentant Clubul Lions "22". Aceasta a înmânat noii conducerii a Clubului Leo "Black Eagle" Oradea certificate de încedere. Rodica Dacin a amintit, totodată, că succesul unei organizaţii depinde de dedicaţia liderilor, a înmânat şi o diplomă de excelenţă fostului preşedinte al Clubului Leo, Oana Pelea. Activitatea sa alături de colegii din asociaţie a fost una deosbit de prolifică în domeniul caritabil. Printre evenimentele organizate în ultimul an şi jumătate amintim: spectacolul "Zâmbet de înger", prin intermediul căruia s-au adunat 3.000 de lei, donaţi copiilor cu nevoi speciale de la Fundaţia "Casa Minunată", petrecerea "Din inimă pentru inimi"  în cadrul căreia au fost adunaţi 2.000 de lei, care vor fi folosiţi pentru achiziţia unui pulsoximetru pentru Secţia de cardiologie a Spitalului Municipal "Dr. Gavril Curteanu", spectacolul dedicat renumitei cântăreţe Florica Ungur, când s-au strâns peste 9.000 de lei, concertul caritabil "O seară pentru Sebi", reuşindu-se colectarea a peste 6.000 de lei, "White Party în tramvai" etc. Toţi voluntarii Clubului au primit diplome de merit pentru întreaga activitate. De asemenea, a fost prezentat şi noul board al Clubului compus din: Mihai Marinău (preşedinte), Patrick Papp (vicepreşedinte 1), George Burtă (vicepreşedinte 2), Oana Pelea (imediat past president, director de imagine), Alexandra Simion (director de programe), Raluca Bondar (secretar) şi Cristina Pandrea (trezorier).