Un nou magazin second-hand în Oradea - Alături de nevoiași
Joi, 5 iulie, cu binecuvântarea episcopului romano-catolic László Böcskei, s-a inaugurat noul magazin second-hand al Asociaţiei Caritas Catolica, la Centrul Sf. Iosif din Oradea, P-ţa Creangă nr. 2.
Astfel, după cum a subliniat directorul Jozsef Rajna, magazinul va aduce duble foloase în serviciul celor nevoiaşi: pe de o parte, cei care fac cumpărături aici primesc marfa la preţuri mai avantajoase, pe de altă parte, veniturile din vânzări vor fi folosite pentru finanţarea programelor sociale ale organizaţiei Caritas Catolica.
„Am cerut binecuvântarea cerească a Domnului asupra operei de caritate, ce încercăm să o realizăm în folosul oamenilor, pentru ca, astfel, să putem servi în spiritul dragostei şi al adevărului. Dintotdeauna ne-am gândit cum am putea să realizăm acest serviciu mai bine, mai eficient, în condiţiile în care ne luptăm cu multiple greutăţi şi trebuie să căutăm mereu acele surse care să asigure baza pentru ajutorarea celor aflaţi la nevoie”, a spus episcopul Böcskei, în cuvântarea sa de deschidere.
„Este important, să nu uităm nici noi, nici cei care au nevoie de sprijin, că toate au o valoare. Bunurile nu cad din cer, ci pentru fiecare trebuie să ne luptăm într-un fel. Dar e bine că putem împărţi între noi, şi fiecare îşi asumă câte ceva din grija de a procura şi de a împărţi bunurile de care avem nevoie. Trebuie să îi amintim aici pe binefăcătorii noştri, care colectează aceste bunuri în mod voluntar, pentru ca noi să le putem transmite mai departe cu o valoare, iar alţii să le primească adecvat, contribuind şi ei, după capacităţile lor, la asigurarea continuității serviciului”, a adăugat episcopul.
În noul magazin, situat la demisolul centrului Sf. Iosif, se găseşte o gamă largă de produse noi, outlet şi second-hand: îmbrăcăminte, cosmetice, jucării, articole de interior şi menaj, produse pentru nou-născuţi şi mămici, şi multe alte articole, unicat, care nu se găsesc în altă parte. Magazinul Caritas din Centrul Sf. Iosif îi aşteaptă pe cei interesaţi de luni până vineri, între orele 9.00 şi 16.00.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.