,,Copii pentru natură!!!” este numele proiectului de finanțare nerambursabilă,  din cadrul Programului Spații Verzi, program finanțat de Asociația pentru Parteneriat și MOL România obținut de Asociația Grădiniței cu Program Prelungit nr.56 Oradea, în parteneriat cu Grădinița cu Program Prelungit nr.56 Oradea și Administraţia Bazinală de Apă  Crişuri Oradea.

Scopul proiectului a constat în amenajarea în curtea Grădiniței nr. 56  a unui spațiu pentru recreere și petrecerea timpului liber de 200mp prin plantarea de flori și arbori , astfel încât acesta să fie utilizat de către preşcolari pentru cunoaşterea mediului și desfășurarea de activităţi educative.Activitățile desfășurate au stârnit interesul preșcolarilor și voluntarilor care au participat la următoarele activități: evenimentul de lansare, dezbatere: ,,Apa-sursă a vieții”, renovarea și întreținerea spațiului  de joacă, plantare de flori si arbusti în curtea grădiniței, amenajarea spațiului de recreere și joacă, vizită la Administrația Bazinală Ape Crișuri și ecologizarea parcului Adona.

Astfel preșcolarii au vor dobândit cunoștințe legate de caracteristicile apei, despre modalitățile de supraveghere a apelor nepoluate, au interacționat cu diverși specialiști, au conștientizat importanței apei în viața noastră, atrăgând atenţia asupra pericolului  pe care-l reprezintă poluarea apelor, dar şi consumul nechibzuit şi risipa acesteia, au dobândit cunoștințe legate de plantare de puieți și flori și și-au format  deprinderi de colectare selectivă a deșeurilor.

În curtea grădiniței,150 de mp au fost amenajați cu dale din cauciuc si jocuri de curte, astfel că există un sector nou pe care copiii îl vor îndragi şi care va contribui la o dezvoltare fizică armonioasă a tuturor preşcolarilor Grădiniței nr.56.

     Prof. Maria Daniela LUKAS