Trei persoane au ajuns la spital, ieri, în urma unui accident produs în Oradea, la intersecţia străzilor Constantin Tănase cu Cloşca. Un taxi în care se aflau şoferul şi două pasagere a fost izbit în plin de un şofer care nu a acordat prioritate. Orădeanul care nu a oprit a susţinut că nu a văzut indicatorul din cauza crengilor dintr-un copac.

Accidentul s-a produs ieri, în jurul orei 10.30, la intersecţia străzii Constantin Tănase cu strada Cloşca din Oradea. Un şofer orădean în vârstă de 36 de ani, aflat la volanului unui autoturism Renault, a izbit în plin un taxi. "Potrivit primelor cercetări se pare că G.C.V., în timp ce conducea un autoturism înmatriculat în Bihor nu a respectat semnificaţia indicatorului Oprire şi a intrat în coliziune cu un alt autoturism care circula regulamentar, în regim de taxi", a precizat subcomisarul Alina Dinu, purtătorul de cuvânt al IPJ Bihor. În urma impactului cele două maşini au fost serios avariate. La faţa locului au ajuns două ambulanţe, un echipaj de Terapie Intensivă Mobilă din cadrul SMURD şi un echipaj de descarcerare. Acesta din urmă nu a fost însă nevoit să intervină, salvatorii reuşind să scoată răniţii din autoturism fără alte intervenţii. Taximetristul şi cele două pasagere ale sale au fost preluaţi şi transportaţi la spital pentru investigaţii. Şoferul a scăpat fără răni grave şi nu a necesitat spitalizare. Una dintre femei, în vârstă de 41 de ani, a suferit leziuni multiple iar cealaltă pasageră, în vârstă de 28 de ani, a fost şi ea rănită şi au rămas internate pentru îngrijiri. Poliţiştii ajunşi la faţa locului au deschis o anchetă. Cei doi şoferi au fost testaţi pe loc cu etilotestul, rezultând că niciunul nu a consumat alcool. Orădeanul vinovat de producerea accidentului le-a spus poliţiştilor rutieri că nu a observat indicatorul care îl obliga să oprească din cauza unor crengi dintr-un copac.