La sediul redacţiei noastre s-a prezentat doamna Valeria Stanca, domiciliată în Oradea, Bd. Dacia nr. 97, care ne-a relatat următoarele: "Aş vrea să trag un semnal de alarmă legat de produsele cosmetice care se vând atât în Piaţa Cetate, cât şi în Piaţa Rogerius. Să vă spun ce mi s-a întâmplat: la finele săptămânii trecute, am cumpărat o cremă antirid pentru care am achitat suma de 60.000 lei, în inscripţia de pe cutie precizându-se că este vorba despre o marcă cunoscută, provenită din Polonia. Am fost bucuroasă, mai ales că ştiu că acest produs nu poate fi cumpărat sub preţul de 120 - 140.000 lei. Din păcate, chiar de la prima folosire, am constatat că pe faţă îmi apare o iritaţie. Ce se întâmplă, chiar aceste produse, indispensabile îngrijirii unei femei, nu mai sunt supuse verificărilor? Nu există reglementări legale care să stabilească un riguros control asupra lor?" Stimată cititoare, există şi legi (Legea 178/2000), şi organe de control care, periodic, fac verificări ale produselor ce sunt comercializate atât în unităţile comerciale specializate, cât şi pe tarabele din pieţe. Este la fel de adevărat, însă, că fenomenul produselor contrafăcute - inclusiv în ceea ce priveşte cremele de faţă, deodorantele ori parfumurile - este dificil de controlat. Aşa se explică şi de ce, pe piaţa româneasca, 50-60% din produsele cosmetice comercializate sunt falsificate, conform datelor furnizate de Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorului (ANPC). Cum pot fi ele falsificate? Simplu: prin înlocuirea unor uleiuri eterice naturale cu alte substanţe chimice care imită diverse mirosuri, ori pur şi simplu înlocuirea unui component. În plus, se mai recurge la contrafacerea de etichete, flacoane si ambalaje de prezentare, respectiv imitarea de mărci. Cum le putem recunoaşte? În primul rând, după preţurile mici, uneori foarte mici la care sunt vândute mărci care, în condiţii de "normalitate", ar costa sute de mii de lei! Cu alte cuvinte - mărcile recunsocute nu se vând la tarabă, în principal pentru că trebuie să fie îndeplinite şi câteva condiţii de păstrare şi comercializare. Pentru că este aşa, lansăm un semnal cât se poate de serios cu privire la locurile de unde, stimate cumpărătoare, vă cumpăraţi produsele. Chiar dacă sunteţi tentate de preţuri, nu vă avântaţi, riscaţi să aveţi ulterior şi probleme de natură dermatologică cât se poate de serioase!