„Valuri de Bucurie”, pentru zeci de copii - Prima tabără la mare
Mai bine de 600 de persoane au donat peste 140.000 lei, bani care au făcut posibilă prima tabără la mare pentru peste 100 de copii proveniți din sistemul de protecție și din familii nevoiașe.
Timp de trei luni, comunitatea s-a mobilizat și a donat pentru a face posibil proiectul „Valuri de Bucurie” al Asociației Cătunul Verde, înscris la Swimathon Oradea, eveniment organizat de Fundația Comunitară Oradea.
Cei peste 100 de copii, cu vârsta cuprinsă între 6-19 ani, au fost însoțiți de 30 de voluntari, timp de șapte zile, la Eforie Nord, în cadrul taberei de dezvoltare socio-emoțională „Valuri de Bucurie”. Aici, copiii au participat la ateliere de educație nonformală: flashmob, arta povestirii, animație stradală.
În cele șapte zile petrecute la mare, au învățat să lucreze în echipă prin joacă, să comunice eficient și să își exprime părerile. În pauzele de prânz, au avut parte de ateliere nonformale, în care au înțeles ce înseamnă relațiile sănătoase, dar și cum și de ce e important să prevină adicțiile.
Tabăra a avut și un rol de împuternicire, prezentându-le copiilor și tinerilor metode prin care ei își pot exprima nevoile sau problemele cu care se confruntă. Metoda photovoice a facilitat acest lucru. În cadrul ei, au fost realizate fotografii sugestive despre o copilărie fericită care urmează să fie expuse. Flashmob-ul a fost altă metodă explorată și aplicată, fiind prezentă și animația și storytellingul, urmând ca poveștile din tabără să fie adunate într-o broșură digitală.
Tabăra s-a încheiată cu multă distracție, răsărit pe malul apei, plimbări pe faleză seara etc. În plus, datorită generozității oamenilor, Asociația Cătunul Verde a reușit să insereze în programul copiilor și o seară la circ, pentru mulți dintre ei fiind prima experiență de acest gen, dar și o plimbare cu vaporul pe mare, o excursie memorabilă în largul Mării Negre.
Asociația Cătunul Verde s-a bucurat de sprijinul voluntarilor și al însoțitorilor dedicați, cei care au avut grijă de copii opt zile, 24 din 24. Cei peste 100 de copii au simțit din plin bunătatea și generozitatea oamenilor, s-au bucurat de o vacanță cu multe peripeții, momente memorabile, prietenii noi și speranța că, într-o zi, și ei vor fi parte integrantă a societății.
„Proiectul Valuri de bucurie continuă în luna septembrie cu o serie de activități care au ca scop creșterea gradului de conștientizare a populației cu privire la dreptul copiilor la activități recreative”, a subliniat Georgeta Szabo, coordonator proiecte Cătunul Verde.
Prin acest proiect, organizatorii și-au propus să ofere un exemplu practic și pozitiv de prevenire a abuzurilor asupra copiilor vulnerabili.
Cauza „Valuri de Bucurie” a Asociației Cătunul Verde a obținut donații prin campania de strângere de fonduri desfășurată în cadrul Swimathon Oradea 2024. Fundația Comunitară Oradea este cea care a prilejuit strângerea de fonduri prin organizarea Swimathon Oradea. Campania de strângere de fonduri, desfășurată prin Swimathon Oradea, s-a încheiat, însă cei care doresc să susțină activitățile Asociației Cătunul Verde, o pot face printr-o donație în contul asociației: RO14 BTRL RONC RT05 3885 0701, deschis la Banca Transilvania.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.