Vârstnicii şi comunitatea, în atenţia ONG-urilor
Persoanele vârstnice din Oradea au fost aşteptate, ieri, să ia parte la o întâlnire organizată de către Primăria municipiului Oradea, Administraţia Socială Comunitară Oradea şi Coaliţia pentru Consolidarea SecToRului ONG din judeţul Bihor, care s-a desfăşurat în Sala "Traian Monşoiu" a Primăriei Oradea. Alături de pensionari, la întâlnire au participat reprezentanţi ai ASCO, ai PMO, ai Fundaţiei Ruhama şi ai Coaliţiei STRONG.
Evenimentul a avut ca scop informarea persoanelor de vârsta a treia despre serviciile sociale de care pot beneficia, dar şi să atragă atenţia autorităţilor asupra problemelor cu care aceştia se confruntă zi de zi şi să prevină marginalizarea lor socială. O altă temă dezbătută în cadrul întâlnirii a fost cea a voluntariatului. De asemenea, cu acest prilej, vârstnicii au avut ocazia să facă propuneri care să ducă la îmbunătăţirea serviciilor adresate lor, cum ar fi reactivarea grupului de voluntari de la nivelul Primăriei, participarea reprezentanţilor autorităţilor locale la discuţii pe diferite domenii în centrele sociale multifuncţionale, acordarea respectului cuvenit vârstnicilor din partea vatmanilor şi conducătorilor mijloacelor de transport public, înfiinţarea unui birou de consiliere pe problema legislaţiei pensiilor, construirea unui ştrand acoperit care să funcţioneze şi pe timpul iernii etc. Reprezentanţii PMO i-au asigurat pe cei prezenţi că vor încerca să le ofere cât mai mult sprijin, urmând ca, pe viitor, să se desfăşoare chiar şi întâlniri periodice în cartierele din oraş.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.