Veşti bune pentru părinţi - Noi locuri în creşele orădene
Viceprimarul Ovidiu Mureşan s-a întâlnit ieri dimineaţă cu reprezentanţii Administraţiei Social-Comunitare Oradea (ASCO), pentru a stabili direcţiile care trebuie urmate în vederea optimizării serviciilor oferite de creşele din municipiul reşedinţă de judeţ.
La discuţiile de ieri au participat directorul general al ASCO, Koncsek Zita, şi directorul adjunct, Felix Cozma. "Una din preocupările noastre este, pe lângă creşterea calităţii serviciilor oferite de creşe, asigurarea unui număr mai mare de locuri în aceste unităţi de îngrijire. În acest moment ştim că cele 427 de locuri din creşele din municipiu nu sunt suficiente pentru cele aproximativ 700 de solicitări pe care le avem din partea părinţilor. Tocmai de aceea depunem eforturi ca din această toamnă să suplimentăm locurile cu încă 80, urmând ca pe viitor să găsim soluţii viabile pentru a acoperi toate cererile", a afirmat viceprimarul Ovidiu Mureşan. Potrivit acestuia, cele 80 de noi locuri în creşele orădene vor rezulta în urma înfiinţării a trei grupe de copii la fosta Grădiniţa nr. 56 de pe str. Bumbacului, dar şi din crearea unei grupe suplimentare la Creşa nr. 6 de pe str. Aluminei nr. 100 A. "În ceea ce priveşte procentul de prezenţă al copiilor pe primele 6 luni ale anului, acesta este în medie de 80%, cu vârfuri de creştere de 96% la Creşa nr. 3 din Oncea sau de scădere la 72% la Creşa nr. 8 (str. Mihai Viteazul) sau Creşa nr. 11 (str. Traian Lalescu). Aceste procente ne arată că solicitările de locuri pentru creşe sunt realiste, iar nevoia de suplimentare a locurilor existente este una reală", a mai precizat Ovidiu Mureşan. Tot în cadrul şedinţei de lucru de ieri, viceprimarul Oradiei a discutat cu reprezentanţii ASCO detaliile privind mutarea celor două grupe de la Creşa nr. 1 din Piaţa 1 Decembrie la fosta Grădiniţa nr. 49 de pe str. Traian Moşoiu, ca urmare a lucrărilor de reabilitare care vor avea loc la Creşa nr.1 printr-un proiect european. Angajaţii ASCO, alături de cei ai Administraţiei Imobiliare Oradea, se vor îngriji ca eventualele amenajări suplimentare prilejuite de aceste mutări să se desfăşoare cu prioritate, astfel înât micuţii să aibă din toamnă condiţii optime de îngrijire şi asistenţă.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.