După ani în care au trăit cu speranţa că măcar această "democraţie" le va recunoaşte meritele, decumpănirea s-a întipărit pe feţele a 16 veterani de război, vajnici luptători în tranşeele din cel de al doilea război mondial, decoraţi cu cele mai înalte disticţii militare, care se tem că vor pieri, înjosiţi de indolenţa unor slujbaşi ai statului, care refuză, şi în al doisprezecelea ceas, să le redea demnitatea la care au visat atâta. Promisiuni deşarte Legea 44/1994 a consfinţit, teoretic, o recompensă materială pentru cei care şi-au pus viaţa în slujba ţării, însă, după un deceniu, terenurile ce le-au fost atribuite, într-o doară, de Primăria Oradea, fac obiectul unui litigiu în faţa Judecătoriei Oradea, care nici ea nu a catadicsit să le dea dreptate, amânând luarea deciziilor la fiecare înfăţişare. Pentru a se achita cât mai repede de obligaţia impusă prin lege de a atribui veteranilor de război o parcelă de teren pentru casă, în suprafaţă de 500 mp, municipalitatea le-a azvârlit celor 16 veterani de război şi celor 44 de revoluţionari prima suprafaţă de teren pe care funcţionarii au identificat-o în graba de a se spăla pe mâini de o astfel de povară. S-au trezit "împroprietăriţi" peste un teren de 3,8 ha, identificat în spatele străzii H. Ibsen, la intersecţia cu O. Densusianu, fără ca să ştie că nu aparţine întru totul, existând aici patru familii cu care administraţia locală se află în indiviziune. Mai mult, întreaga suprafaţă de teren se află în folosinţa celor care locuiesc pe strada H. Ibsen, numerele cu soţ, care, fără a avea nici un drept asupra acestui teren şi fără să plătească nici un fel de impozit, îşi cultivă aici, fiecare, lanul său cu porumb sau şi-au încropit o mică grădină cu zarzavaturi. În timp ce aceşti uzurpatori se îmbogăţesc de pe urma acestui teren, sub pavăza indolenţei autorităţilor care tolerează această stare de nedreptate, cei 16 octogenari sunt umiliţi şi călcaţi în picioare. "Am făcut o cerere pentru a mi se da un loc de casă în 1999 şi, după multe intervenţii, în 2002, m-au chemat la faţa locului să semnez procesul-verbal de punere în posesie. Şi cu atât m-am ales. Ne-am trezit a doua zi că ţăruşii ne-au fost smulşi de pe parcele de locatarii care foloseau terenul şi atunci am aflat că, de fapt, primăria nici nu are acte asupra acestui teren. De atunci a trecut mai bine de un an şi funcţionarii primăriei nu au fost capabili să tranşeze pentru totdeauna situaţia indiviziunii cu cei patru proprietari", ne-a precizat Teodor Bodea, unul dintre veterani. Judecătoria toacă nervii veteranilor Singura soluţie găsită de angajaţii primăriei a fost intentarea unui proces de sistare a indiviziunii cu proprietarii, o soluţie care la început părea salvatoare pentru cei 16 veterani. Dar azi, după aproape 10 înfăţişări, justiţia pare a fi mult mai oarbă şi mai indiferentă la doleanţele acestor oameni, decât s-a arătat administraţia locală. "Mâine avem din nou înfăţişare. Este absolut inadmisibil ca, nici după un an, judecătorul să nu poată fi în măsură să dea un verdict. De fiecare dată a amânat procesul, iar interesele noastre sunt apărate de două juriste care nu par a fi pregătite pentru un astfel de proces. Este o dovadă a nepăsării primarului Petru Filip, care nu se interesează de soarta veteranilor de război. Dacă primăria nu este stăpâna acestui teren, de ce nu recunoaşte şi să ne dea în schimb alte parcele?", se întreabă, retoric, Nicolae Nichita, de 85 de ani. Retoric, pentru că destinul unui astfel de om, care a luptat pe frontul din România şi Rusia patru ani şi şase luni şi a primit un glonţ în picior, pare să se sfârşească fără ca cineva să-i recunoască curajul...