Viitorii polițiști de frontieră au donat sânge - Cu gândul la semeni
54 de elevi din cadrul Şcolii de Pregătire a Agenţilor Poliţiei de Frontieră „Avram Iancu’’ Oradea, sprijiniţi de conducerea instituţiei de învăţământ, au participat, în perioada 3-4 martie, la o activitate umanitară de donare de sânge.
Având în vedere rolul tot mai important al campaniilor de donare de sânge, pentru refacerea rezervelor de sânge din spitalele din România, situaţia actuală generată de conflictul din regiune şi conştienţi de faptul că donarea de sânge salvează vieţi, elevii din cadrul Şcolii de Pregătire a Agenţilor Poliţiei de Frontieră „Avram Iancu’’ Oradea s-au mobilizat la sediul Centrului de Transfuzie Sanguină Oradea, unde a avut loc activitatea de donare.
„Toţi cei 54 de elevi, care au dorit să participe la această acţiune, s-au deplasat, în mod organizat, cu microbuzul instituţiei, au fost însoţiţi de reprezentanţi ai unităţii de învăţământ care, alături de cadre medicale specializate, au asigurat buna desfăşurare a întregii activităţi, fiind respectate toate măsurile de protecţie în actualul context pandemic”, a precizat comisar-șef Eugen Micheş, purtătorul de cuvânt al școlii.
Potrivit acestuia, elevii din această instituție nu sunt la prima acţiune caritabilă de acest gen, școala manifestând deschidere pentru asemenea activităţi umanitare şi în anii anteriori, activităţi care au avut impact pozitiv atât la nivel local, cât şi la nivel naţional.
Activitatea s-a desfăşurat în zilele de 3 martie (intervalul orar 7.00-9.00) şi 4 martie (interval orar 7.00-9.00 şi 12.00-14.00), când elevii, care au răspuns pozitiv mesajului de încurajare din partea conducerii şcolii, au donat sânge pentru a ajuta la salvarea de vieţi.
Ca de fiecare dată, la finalul acţiunii, elevii şcolii au manifestat încrederea că gestul lor va inspira şi alte persoane privind importanţa unui asemenea demers, pentru a veni în sprijinul persoanelor care sunt supuse la diverse intervenţii chirurgicale sau au nevoie de sânge pentru alte operaţii.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.