Conducerea Asociaţiei Nevăzătorilor Bihor-Sălaj şi-a exprimat, ieri, indignarea faţă de posibila promulgare de Senat a noii legi a asistenţei sociale. „Suntem nemulţumiţi pentru că, în cazul în care va trece noua lege de Senat, noi nevăzătorii şi în general persoanele cu dizabilităţi, vom avea numai de pierdut, atât la bani, cât şi la drepturi", a declarat Ioan Boiţ, preşedintele Asociaţiei. Acesta a mai adăugat că „legea este pur şi simplu una fascistă şi nu mă joc cu cuvintele când spun asta. Nu poţi să îi iei unui orb din bani dacă are frigider, maşină de spălat sau aragaz în casă. Sunt nişte inepţii".

Încă de la începutul lunii septembrie, când a fost postat  pe site-ul Guvernului noile modificări la legea asistenţei sociale, nevăzătorii au căutat să prezinte parlamentarilor amendamentele la noul format. „În data de 9 septembrie, noi am fost la Bucureşti pentru a prezenta Sulfinei Barbu amendamentele noastre, în care explicam implicaţiile nefaste asupra persoanelor cu dizabilităţi, în cazul în care noua lege va fi promulgată. Trei zile am pierdut prin capitală fără să fim băgaţi în seamă. Parlamentarii îşi aduc aminte de noi din patru în patru ani, la alegeri" a mai spus Boiţ. Printre nemulţumirile nevăzătorilor se numără pierderea ajutorului social de care aceştia beneficiază. Ajutorul este între 234 şi 818 lei, depinde de gradul în care este încadrat nevăzătorul. Pe lângă asta, persoanele cu probleme de vedere vor trebui să-şi plătească biletele de tren. „În noua lege se arată clar că vor fi anulate foile de drum pentru călătoriile cu trenul la clasa a II-a. Până acum, nevăzătorii încadraţi în grad accentuat primeau şase foi, iar cei în grad grav 12 (la fel şi aparţinătorul)", şi-a spus oful preşedintele Asociaţiei. Nevăzătorii nici nu concep să rămână fără drepturi. „Dacă situaţia nu se schimbă,  în data de 29 septembrie vom organiza un miting în faţa Parlamentului, la care aşteptăm să participe circa 30.000-40.000 de oameni. Vom merge până în pânzele albe pentru a ne apăra drepturile", a avertizat mai marele nevăzătorilor bihoreni.

Conform evidenţei Asociaţiei, în Bihor la această dată există 2703 persoane înscrise ca nevăzători, în diferite grade de handicap (58 - mediu, 1042 - accentuat, 1603 - grav). „Dacă legea trece de Senat în forma sa actuală, 95% din nevăzătorii din Bihor şi Sălaj vor avea de suferit", a concluzionat Boiţ.

Alexandru GUIAŞ