Cât de indignaţi am fost cu toţii atunci când ideologul FSN-ului, pe numele lui pământesc Silviu Brucan, a prezis că o să treacă 20 de ani până poporul român o să înveţe democraţia. "Profeţia cu pricina se înfăptuia" într-una din ultimele zile ale lui 1989, când, cuprinşi de entuziasmul transmis non-stop pe toate canalele media, eram tentaţi să credem că s-a terminat tot răul din lume, iar România democratică în care ajunsesem să trăim ni se înfăţişa ca un fragment sublim de Rai. Ne-am trezit noi la realitate în ianuarie 1990, când Palatul Victoria a fost parţial incendiat de către protestatari impulsionaţi de atâta democraţie, iar "emanaţii" au început să comunice între ei direct de pe tancuri (ca în vremea Anei Pauker), adresându-şi întrebări provocatoare precum celebra: "Ce-aţi făcut în ultimi cinci ani?", dar parcă tot ni se părea exagerată susţinerea "profetului" (trecut între timp la cele veşnice, ca orice profet care se respectă). Anii au trecut, iar astăzi, zicând şi noi ca şi Blaga (cel de la Lancrăm, nu cel de la Petrileni), ne mirăm cum: "Vremea vremuieşte/Iar timpul trece, goneşte/…/ Vremea vremuieşte/Şi omul îmbătrâneşte", şi ne întrebăm dacă noi sau o generaţie de urmaşi mai apropiaţi sau mai îndepărtaţi vom apuca să trăim ceea ce simţeam atât de aproape la momentul răsturnării de regim, pe care l-am trăit în 1989? Ce-am visat atunci şi ce avem astăzi? Am dorit o Constituţie democratică, prin care să se consacre supremaţia Legii. O avem, dar parcă singura lege valabilă la noi este cea care derivă din teoria lui Albert Einstein, în condiţiile în care la noi, de multe ori, nici chiar "Monitorul Oficial" nu ţine pasul cu modificările legislaţiei (de pe o zi pe alta se modifică ba procedura civilă, ba fiscalitatea, ba atribuţiile şi competenţele unor autorităţi, chiar se face imposibilă tragerea la răspundere pentru anumite fapte, de exemplu: dezincriminarea bancrutei frauduloase în vremea ministeriatului unui personaj alb mai mult la mod propriu decât în sensul bun al cuvântului). Am vrut libertate de exprimare şi pluripartidism. Avem astăzi o mulţime de partide, însă "dirijismul democratic" restrânge mult liberatatea de a alege, respectiv dreptul unora de a fi aleşi, astfel că ajung în faţă fie cei veniţi din linia a doua a vechiului regim sau protejaţii acestora, fie exponenţi ai intereselor oligarhice (adesea divergente) care paralizează funcţionarea autorităţilor statului; însă puţini dintre cetăţenii instruiţi se duc la votare cu convingerea că prin votul exprimat (care ar trebui să reprezinte esenţa democraţiei) pot să realizeze ceva bun pentru ei şi semenii lor. Am vrut drept la liberă circulaţie. Azi, peste 2 milioane de concetăţeni şi-au stabilit reşedinţa în afara graniţelor ţării. Circulă însă liber doar cei tineri şi în putere, forţa de muncă înalt calificată în general (care "afară" nu o dată ajunge… la cules de căpşuni) şi rămân acasă cei împovăraţi de ani şi neputinţe, rămân copiii lipsiţi pentru lungi perioade de timp de dragostea celor care le-au dat viaţă. "Stau şi mă mir" - cum ar zice Nea Mărin - parcă ieri eram cuprinşi de entuziasmul că am păşit într-o societate liberă, iar în jurul nostru toate merg - într-o direcţie sau alta - cu viteza… internetului. Dacă acum 20 de ani eram fericiţi că putem petrece concediile în staţiunile româneşti, astăzi mulţi dintre semenii noşti îşi petrec mai multe vacanţe pe an în cele mai renumite şi exotice colţuri ale lumii. Dacă o prăfuită Dacie era un veritabil lux şi lucru destul de rar întânit pe multe din străzile şi uliţele româneşti, astăzi ultimele modele de autoturisme fac veritabile furnicare din marile oraşe româneşti, iar mitul ciobanului care ceruse să-şi cumpere elicopter nu-i mai impresionează nici pe copiii de şcoală, câtă vreme acum există multe familii în care fiecare membru are una sau mai multe maşini de lux, ba chiar avioane personale. Cu toate acestea, speranţa medie de viaţă scade. Din ce în ce mai puţini români îşi trăiesc liniştite bătrâneţile. Îmbătrânim şi noi, iar democraţia, pe care o vedeam candidă şi armonioasă, pare un vis tot mai îndepărtat, din altă lume chiar.