Zeci de poliţişti şi jandarmi s-au implicat şi au adunat deşeuri - Campania ,,Let's Do It, Romania!"
Similar anilor precedenți, sâmbătă, 16 septembrie, polițiștii şi jandarmii bihoreni au dat curs invitației de a ajuta la protejarea mediului înconjurător, de a reda frumusețea naturii, de a strânge deșeurile, dar și de a petrece o zi alături de oameni dornici să facă fapte bune.
Peste 40 de politițiști bihoreni, unii însoțiți de familii, au răspuns, și în acest an, apelului lansat de organizația „Let's do it, Romania!" și s-au implicat activ în activitățile care au fost derulate în cadrul acțiunii „Ziua de Curățenie Națională”. Activitatea a avut drept scop creșterea nivelului de informare și conștientizare a populației privind colectarea deșeurilor, prin voluntariat.
Participarea, în mod voluntar, la adunarea deșeurilor aruncate necorespunzător şi curăţarea arealului natural de pe malul drept al râului Crișul Repede, de pe porțiunea cuprinsă între zona Silvaș și Podul Dacia din municipiul Oradea, este modalitatea aleasă de polițiștii bihoreni pentru a da însemnătate acestei zile și a-și aduce aportul personal la efortul general, al tuturor voluntarilor implicați în această amplă acțiune. De asemenea, şi în acest an, de din respect față de natură și pentru dezvoltarea conștiinței civice, Jandarmeria Bihor a decis să se alăture proiectului inițiat de Asociația „Let's Do It, România!”, un proiect de ecologizare a mediului înconjurător.
Astfel, jandarmii bihoreni s-au implicat alături de echipa de organizare Let's Do It Bihor, pentru a curața și a reda prospețimea zonelor afectate din județul nostru. Prin această activitate oamenii legii au precizat că doresc să încurajăm cetățenii să acționeze într-un mod responsabil față de natură și cu privire la colectarea și gestionarea corespunzătoare a deșeurilor, dar și pentru a da un exemplu de comportament pozitiv generațiilor tinere.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.