Ziua Internaţională a Persoanelor cu Dizabilităţi a fost serbată ieri la Centrul Şcolar de Educaţie Incluzivă (CSEI) Nr. 1 Oradea, printr-o suită de activităţi în care copiii cu cerinţe educative speciale au confecţionat obiecte de Crăciun împreună cu prietenii studenţi şi elevii de la alte cinci şcoli importante.

"Integrarea" a fost ieri cuvântul de ordine al activităţilor care s-au derulat la CSEI Nr. 1 Oradea. Asta pentru că micuţii cu dizabilităţi au lucrat în ateliere speciale alături de colegii lor mai mari de la şcolile din oraş şi de la Facultatea de Ştiinţe Socio-Umane a Universităţii din Oradea. De la ora 8.00 şi până la 15.00 au fost organizate nu mai puţin de 11 activităţi şi ateliere în care copiii au confecţionat decoraţiuni de Crăciun, lumânări, împletituri de obiecte religioase şi felicitări. "O parte din activităţile derulate au fost cuprinse şi în proiectul Comenius Regio "Integrarea şcolară şi socială a copiilor cu cerinţe educative speciale", coordonat de Inspectoratul Şcolar Judeţean Bihor în parteneriat cu CSEI Nr. 1 Oradea, Liceul Ortodox "Episcop Roman Ciorogariu", Liceul Teoretic German "Fr. Schiller", Liceul Teoretic "Onisifor Ghibu" şi Asociaţia Filantropia Oradea. Activitatea a fost de fapt un omagiu adus persoanelor cu dizabilităţi, realizat împreună cu partenerii din toate cele cinci instituţii. Copiii din liceele normale împreună cu cei cu dizabilităţi au creat împreună decoraţiuni pentru brad din ipsos şi materiale textile şi ornamente prin tehnica quilling", a spus, pentru Crişana, Elena Erdeli, profesor metodist la Casa Corpului Didactic şi la CSEI Nr. 1 Oradea. Cei aproximativ 100 de copii implicaţi în proiect au lucrat în ateliere special create în două săli, sub supravegherea directorului Lucia Popa şi a directorului adjunct Carmen Ilisie.