Emoţii şi lacrimi de bucurie au curs ieri la Penitenciarul Oradea cu ocazia marcării Zilei Internaţionale a Femeii. Cu acest prilej, şapte tineri deţinuţi au avut ocazia să îşi revadă mamele, surorile şi bunicile.

„În cadrul acestei întâlniri deţinuţii au avut oportunitatea de a împărtăşi cu   persoanele dragi lor mesaje înregistrate pe suport CD, destinate zilei de 8 martie, de a le îmbrăţişa pe mame şi de a le dărui simbolic flori şi felicitări ca semn de preţuire. Această activitate se derulează în colaborare cu reprezentantele Uniunii Femeilor Bihor şi are ca scop menţinerea şi dezvoltarea relaţiilor persoanelor private de libertate cu familia", ne-a declarat agent principal de penitenciare Adina Bîrda. Acţiunea a debutat cu un cuvânt de început susţinut de preotul Dan Lele care le-a vorbit celor prezenţi despre importanţa familiei şi a reîntoarcerii în sânul acesteia. Reprezentantele Uniunii Femeilor Bihor, coordonate de Mioriţa Săteanu, au susţinut pentru deţinuţi şi aparţinătorii lor un mic program-cultural-artistic, încercând să îi sensibilizeze pe aceştia. „Nu m-am aşteptat ca revederea să fie atât de plăcută. Mă bucur că am reuşit să ajung azi la Oradea să îmi văd băiatul. Orice s-ar întâmpla în viaţă rămâne copilul meu. Noi îl aşteptăm cu drag să se reîntoarcă acasă", a spus una dintre mamele venite să îşi vadă odrasla chiar din Satu Mare. „Abia am aşteptat să îi revăd pe cei dragi, să îi îmbrăţişez şi în special să îi spun mamei mele La Mulţi ani cu ocazia Zilei Femeii", a povestit vizibil emoţionat un tânăr deţinut în Penitenciarul Oradea. Cei şapte deţinuţi care s-au putut vedea ieri cu persoanele dragi au vârste cuprinse între 18-21 de ani. Ei au primit din partea Uniunii Femeilor Bihor câte o floare şi un mărţişor, pe care, la rândul lor, le-au dăruit mamelor, surioarelor sau bunicilor prezente.