În fiecare an, la data de 1 octombrie, Direcţia de Asistenţă Socială Oradea îi sărbătorește pe seniorii comunității noastre, cu ocazia Zilei Internaţionale a Persoanelor Vârstnice.

Această zi este o sărbătoare și, totodată, o dovadă a prețuirii și a respectului pe care le datorăm persoanelor în vârstă, este o zi specială pentru noi toți, tineri și vârstnici deopotrivă.

„Întrucât prioritatea noastră, azi, mai mult ca oricând, sunt persoanele vârstnice, dorim să dedicăm această zi și să îi mulțumim pentru sprijinul acordat dnei Miorița Săteanu, cetăţean de onoare al municipiului Oradea, membru în Parlamentul Seniorilor din România, care, în fiecare an de Ziua Persoanelor Vârstnice, și nu numai, a fost pionul principal al evenimentului. Un om vesel, optimist și iubitor, mamă, bunică și străbunică, s-a implicat, de-a lungul anilor, în sute de proiecte menite să sprijine comunitatea locală, apărând drepturile femeii, familia, valorile culturale şi spirituale şi promovând, totodată, educaţia şi rolul activ al adolescenţilor şi tinerilor în societate”, transmit reprezentanții Direcției de Asistență Socială Oradea.

„Ceea ce spune doamna Miorița: meseria cea mai potrivită sufletului meu a fost și va fi cea prin care stau la căpătâiul bolnavului și îi alin suferințele, întorcându-mă mereu la prima mea dragoste – OMUL, cu toate problemele lui de ordin social și de sănătate”, a devenit crezul DASO.

Deși anul acesta este unul diferit, bunicii și părinții din comunitatea locală nu au fost uitați, iar echipele de teren ale Direcției de Asistență Socială Oradea i-au vizitat joi, 1 octombrie, pentru a le veni în sprijin cu cele necesare, oferind pachete cu alimente de bază unui număr de 50 de persoane vârstnice.

„Acest demers face parte dintr-un un lung șir de acțiuni pe care Direcția de Asistență Socială Oradea le-a inițiat pentru a ajuta persoanele vârstnice, categorie vulnerabilă, încă de la începutul pandemiei de coronavirus. Pe toată perioada stării de urgență, aproximativ 20.000 de bunici din Oradea au fost consiliați telefonic de asistentele noastre medicale, din care, săptămânal, 300 dintre aceștia au avut nevoie de sprijinul echipelor zilnice de teren formate din angajați ai Direcției de Asistență Socială Oradea”, a transmis Arina Moș, directorul Direcției de Asistență Socială Oradea.

Dacă în anii trecuți sărbătorirea Zilei Persoanelor Vârstnice a avut loc în eleganta locație a Asociației Caritas Eparhial – Casa Frențiu, anul acesta nu au fost uitați seniorii de aici și, cu ajutorul aplicației Zoom, directorul DAS Oradea, Arina Moș, a interacționat on-line cu fiecare beneficiar, urându-i La mulți ani și o viață lungă și liniștită.

„Mulțumim pe această cale firmei Select Catering care, și în acest an, ne-a fost alături și ne-a sprijinit în această acțiune”, a menționat Arina Moș.