Handbaliştii de la CSM Oradea au obţinut a cincea victorie consecutivă, fiind lideri detaşaţi ai Seriei D în Divizia A. Graţie unor evoluţii excelente, elevii antrenorului Sebastian Tudor s-au instalat confortabil în fotoliul de lideri şi, chiar dacă au ca obiectiv clasarea pe locurile I-III, cu siguranţă nu se vor da la o parte, dacă le va ieşi promovarea în acest sezon.

 

Meciul disputat duminică după-amiază la Arena "Antonio Alexe" a fost la discreţia gazdelor, acestea oferind celor 300 de spectatori un spectacol handbalistic de calitate, cu multe faze-spectacol (n-au lipsit "aerienele" sau execuţiile de efect), care demonstrează progresul echipei orădene în actualul sezon. Acest salt calitativ nu se datorează doar jucătorilor, care încep să transpună tot mai fidel pe teren schemele exersate la antrenamente, ci şi ambiţiosului antrenor al formaţiei, Sebastian Tudor: "Băieţii au muncit foarte mult la antrenamente, am reuşit să formăm o adevărată echipă, jucătorii sunt apropiaţi şi acest lucru se vede şi în evoluţiile din teren. Sper să ne păstrăm tonusul şi dorinţa de victorie pentru a continua şirul succeselor şi a rămâne pe prima poziţie la jumătatea întrecerii", ne-a declarat antrenorul Sebastian Tudor după încheierea jocului cu formaţia din Sighişoara. Etapa următoare orădenii au etapă liberă, iar ultimul meci din turul I, cel cu HCM Bistriţa, îl vor disputa cel mai probabil joi, 22 octombrie.

 

Divizia A de handbal masculin, Seria D

 

Rezultatele etapei a V-a:

 

Potaisa Turda - Extrem Baia Mare 32-22 (20-8)

 

HCM Făgăraş - HCM Bistriţa 30-20 (13-9)

 

CSM Oradea - Naţional Sighişoara 43-26 (19-14)

 

HC Odorhei II a stat.

 

 

Clasament

1. CSM Oradea 5 5 0 0 169-127 10

----------------------------------------------------------------------------------

2. HCM Făgăraş 4 3 0 1 114-96 6

3. Potaisa Turda 4 2 0 2 124-113 4

4. Extrem Baia Mare 4 2 0 2 124-118 4

5. Naţional Sighişoara 5 2 0 3 155-169 4

6. HCM Bistriţa 4 1 0 4 104-128 2

7. HC Odorhei II 4 0 0 4 104-124 0

Etapa viitoare (duminică, 18 octombrie): Extrem Baia Mare - Naţional Sighişoara; HCM Bistriţa - HC Odorhei II; Potaisa Turda - HCM Făgăraş; CSM Oradea stă.