Dacă în anii precedenţi campionatul Ligii a V-a era structurat pe două sau chiar trei serii, stagiunea 2023-2024 va porni la drum cu o singură serie, cu 16 echipe. Astfel, reprezentantele acestui eşalon nu se vor mai putea plânge de pauza competiţională prea mare, urmând să dispute mai multe meciuri, nu mai puţin de 30!

Trei echipe noi

Competiţia va începe în 27 august, iar ultima etapă din tur va avea loc pe 2-3 decembrie. Returul este preconizat să demareze în 10 martie 2024 şi să se încheie în 16 iunie 2024. Primele două clasate vor putea promova în Liga a IV-a, drept care în această ediţie nu îl are laureata ediţiei trecute din Seria Sud, Zorile Bunteşti, după ce a anunţat că nu se înscrie în campionatul Ligii a IV-a. Cu excepţia AFC Crişana Oradea, care va juca meciurile de pe teren propriu sâmbăta, de la ora 11.00, restul echipelor vor disputa partidele de acasă duminica, de regulă la ora etapei.

Nou venite în eşalonul cinci sunt CSC Hidişelul de Sus, Viitorul Oradea şi ACS Transilvania Academy. Viitorul va disputa meciurile de pe teren propriu la Baza Sportivă Lotus Felix din Sânmartin, iar ACS Transilvania la Roşia.

AJF Bihor a stabilit programul competiţional şi în Liga a V-a, iar în prima etapă vor avea loc, pe 27 august, de la ora 18.00, jocurile:

CSC Hidişelul de Sus – Viitorul Oradea

Minerul Şuncuiuş -  CSC Nojorid Livada

Locadin Ţeţchea – AFC Crişana Oradea

Progresul Sâniob – Viitorul Bratca

AS Olcea – Inter Aştileu

Biharea Vaşcău – Voinţa Ciumeghiu

Vida Pomezeu – Zorile Bunteşti

Viitorul Gepiu – ACS Transilvania Academy.

 

Cupa deschide sezonul

Sezonul fotbalistic pe plan local va fi deschis de Cupa României, pe 6 august, de la ora 17.30, fiind programate primele două jocuri: Viitorul Gepiu – AS Olcea şi CSC Nojorid Livada – Viitorul Bratca. Pe 12-13 august, în etapa a doua, vor intra în cursă şi restul echipelor înscrise în competiţie.

În altă ordine de idei, perioada de transferuri la toate nivelurile fotbalistice se întinde până în 4 septembrie.