Absent la reunirea lotului, Adrian Voiculeţ s-a prezentat, ieri, la pregătirile echipei FC Bihor. Achiziţionat în această iarnă de la IS Câmpia Turzii în schimbul a 25.000 de euro, jucătorul în vârstă de 20 de ani nu se aştepta să facă atât de repede pasul spre o echipă cu pretenţii. "Nu credeam că după un tur de campionat voi ajunge să joc la o echipă care are ca obiectiv promovarea. Am mai avut şi alte oferte, dar am ales Oradea, pentru că oamenii de aici s-au dovedit mai insistenţi şi mai serioşi decât alţii. Condiţiile sunt altele faţă de cele de la Câmpia Turzii", a spus atacantul, care la Oradea va avea un contract anual de aproximativ 10.000 de euro. Interesant este că până în vară Voiculeţ a jucat în Divizia C, la echipa din oraşul natal, FC Olt Scorniceşti. La primul său sezon în eşalonul secund, acesta s-a făcut repede remarcat şi a punctat de patru ori în tur, fiind alături de Foro, un alt fotbalist ajuns acum la FC Bihor, golgeterul echipei din Câmpia Turzii. Altfel, faţă de jucătorii prezenţi la pregătiri în prima zi, nu a mai apărut la antenamentul de ieri ungurul Nagy Arpad.