A demarat Campionatul Naţional de handbal juniori II
Cele două formaţii bihorene de handbal juniori II compoente ale seriei H, Grupul Şcolar "Alexandru Roman" Aleşd şi Colegiul Naţional "Samuil Vulcan" Beiuş, au participat, în perioada 23-25 septembrie, la primul turneul găzduit de oraşul Aleşd. Adversare le-au fost: C.S.Ş. 2 Baia Mare, Extrem Baia Mare, Marta Baia Mare şi Grupul Şcolar "Industria Uşoară" Cluj-Napoca.
Început promiţător pentru aleşdeni...
Echipa aleşdană a constituit o surpriză plăcută, situându-se printre protagonistele turneului, jucând de la egal la egal cu formaţiile băimărene, care au dominat turneul. Felicitări băieţilor din Aleşd şi antrenorului lor, profesor Nosz Levente, cu speranţa că vor continua cu seriozitate pentru readucerea handbalului aleşdan în rândul echipelor divizionare A, poziţie pierdută, din păcate, în acest an. Rezultatele înregistrate de gazde au fost următoarele: 13-12 cu CSŞ 2, 32-15 cu CNSV Beiuş, 17-8 cu Gr. Şc. "I.U." Cluj, 22-29 cu Marta şi 17-24 cu Extrem Baia Mare.
Antrenorul Nosz Levente a utilizat următorii jucători: Ovidiu Ciuclea, Florin Bika (portari), Cosmin Ciursaş, Juh?sz Alexandru, Mihai Hadadea, Marcel Chiricuţă, Florian Ivan, Venczel Ladislau, Andrei Miclean, Aurelian Grama, Cosmin Suru, Marian Vinter, Vlad Pavel şi Bogdan Puşcău.
La turneu, au oficiat arbitrii: Carol Iagăr, Dumitru Târb (ambii din Oradea), Marcel Sas (Marghita) şi Călin Lascu (Arad), compartimentul tehnic fiind asigurat de "tânărul" şi omniprezentul Sz?sz Ladislau.
Clasament
1. Marta Baia Mare 5 4 0 1 135-99 8
2. Extrem Baia Mare 5 4 0 1 119-81 8
3. Gr. Şc. "Al. Roman" Aleşd5 3 0 2 101-88 6
4. C.S.S. 2 Baia Mare 5 3 0 2 85-63 6
5. CN "S. Vulcan" Beiuş 5 1 0 4 56-102 2
6. Gr. Şc. "Ind. Uş." Cluj5 0 0 5 67-140 0
Clasamentul este provizoriu întrucât, conform regulamentului, echipa Extrem din Baia Mare va fi, probabil, penalizată de F.R.H., pentru că nu s-a încadrat în cerinţele de talie.
...timorat pentru beiuşeni
Prezentă pentru al doilea an consecutiv în cadrul întrecerii naţionale de juniori, echipa CN "Samuil Vulcan" a avut un debut mai puţin fast la turneul de la Aleşd, obţinând următoarele rezultate: 13-20, cu Extrem; 15-32, cu Aleşd; 0-10 (prin neprezentare) cu C.S.Ş. 2 Baia Mare; 19-10, cu ?I.U.?Cluj şi 12-19 cu Marta Baia Mare.
Beiuşenii s-au arătat nemulţumiţi de condiţiile improprii de joc (ploaie, vânt, frig şi o suprafaţă dură: bitum), precum şi de duritatea dusă dincolo de limită a unora dintre adversari, echipa CNSV pierzând din chiar prima partidă, cea cu Extrem Baia Mare, pe cel mai valoros component al său, Andrei Balint, care, în urma unei contre, a suferit o fisură la mâna stângă. Referitor la meciul cu Extrem, antrenorul beiuşenilor, prof. Teodor Moruţ, a declarat că a depus o contestaţie la Federaţia Română de Handbal, echipa băimăreană evoluând fără cinci jucători născuţi în 1989, aşa cum prevede regulamentul.
Prof. Teodor Moruţ şi colegul său, antrenorul secund Ioan Popa-Bota, au abordat noul sezon competiţional cu un lot dominat numeric, la fel ca şi anul trecut, de elevii Grupului Şcolar "Ioan Ciordaş", aceştia fiind 9, faţă de 2 de la CN ?Samuil Vulcan? şi 1 de la Liceul Pedagogic "Nicolae Bolcaş". Cei 12 sportivi de numele cărora se leagă speranţele handbalului juvenil beiuşan sunt: Cristian Brişcan şi Andrei Pantea - portari, Adrian Szatmari, Sebastian Tal, Andrei Balint, Ionuţ Liber, Cristian Degău, Andrei Kov?cs, Andrei Ille, Sebastian Harn, Daniel Pirtea şi Vlăduţ Merce - jucători de câmp.
Cei doi antrenori s-au arătat încrezători în evoluţiile viitoare ale elevilor lor, mai ales în condiţiile în care, o dată cu venirea sezonului rece, se vor putea antrena în noua sală de sport, ce urmează să-şi deschidă porţile chiar la Colegiul Naţional "Samuil Vulcan".
Următorul turneu se va desfăşura la Baia Mare, în organizarea echipei Marta, în perioada 25-27 octombrie.



Comentarii
Nu există nici un comentariu.