Un moment care va rămâne în memoria celor aproximativ 5.000 de orădeni care au ținut să fie prezenți la inaugurarea celei mai moderne arene multifuncționale din oraș. Oradea Arena, pentru că despre ea este vorba, a găzduit un eveniment care s-a ridicat la nivelul așteptărilor într-o foarte mare măsură.

Programată, conform unor discuții neoficiale, pentru a fi inaugurată anul trecut, de ziua orașului, Oradea Arena și-a deschis porțile pentru public abia la jumătate de an distanță conform obiceiului împământenit pe plaiurile mioritice. Dar, până la urmă, putem spune că așteptarea a meritat, noua arenă a orașului îndeplinind majoritatea exigențelor unor inițiați în domeniu. Puținele scăpări cu siguranță că pot fi remediate pe parcurs mai cu seamă că în actualul sezon competițional niciuna dintre echipele orașului nu vor susține meciuri oficiale în această locație.

Cu bune și cu rele

Vânzarea biletelor pentru acest eveniment nu a fost conformă cu așteptările optimiștilor, acestea fiind epuizate cu doar câteva zile în urmă, ceea ce ridică anumite semne de întrebare despre cum vor arăta tribunele la jocurile susținute acasă de echipele de baschet și handbal ale orașului. Până la urmă, totul este bine când se termină cu bine, iar arena arhiplină a aratătat cu adevărat occidental. Cum era de anticipat, locurile de parcare nu sunt suficiente, cu greu putând fi găsit un spațiu unde să îți lași mașina. Nu doar cele 800 de locuri ale arenei au fost ocupate, ci inclusiv cele alocate magazinelor Auchan și Jumbo. Apoi, ajunși în încinta arenei, miile de spectatori au avut prilejul să vadă cum arată o sală de sport din secolul 21. Evenimentul a debutat după ora 17 și s-a încheiat în jurul orei 21, un pic cam lung ca durată pentru răbdarea unor spectatori care au decis să plece după spectaculosul concurs de slam dunk care s-a desfășurat înaintea sfertului 3 al Meciului Tuturor Stelelor. Asta și pentru că cele două echipe s-au menajat complet, foarte rar putând fi văzute procedee defensive adevărate. Show-ul a durat atât de mult deoarece organizatorii au avut pregătite numeroase momente intercalate. La inaugurarea arenei orădene au fost prezente mai multe personalități publice precum, fosta campioană olimpică la scrimă Ana Maria Popescu, luptătorul Cătălin Moroşanu, artistul Connect-R, cel care a concertat în pauza mare a meciului, sau producătorul de film Codin Maticiuc, cel care, prin intermediul Fundației Metropolis, promovează cauza socială „Spitale publice din bani privaţi". Un aspect totuși destul de deranjant a fost cel legat de sonorizare. Deși mult lăudată, aceasta a lăsat de dorit și vrem să credem că e doar o chestiune de reglaje și nu e nimic legat de calitatea acesteia. Totuși, intonarea imnului național a fost emoționantă, organizatorii invitând-o pe soprana Ancuța Pop pentru acest moment.

Toate trofeele, adjudecate de orădeni

Revenind la momentele principale ale spectacolului, trebuie să spunem că acestea au fost câștigate exclusiv de către baschetbaliștii de la CSM CSU Oradea. În concursul de aruncări de la distanță s-a impus „orădeanul” Stephen Holt, cel care l-a bătut în finală pe „clujeanul” Patrick Richard. Ușor neașteptat acest trofeu pentru elevul lui Cristian Achim, Holt nefiind un shooter excepțional așa cum erau în alte vremuri Radovan Markovic sau Silviu Lupusavei. Apoi, cel mai spectaculos concurs al serii, cel al coșurilor marcate de sus, a încins cu adevărat atmosfera în sală și nu doar pentru că în finală a intrat „orădeanul” Garlon Green. Toți participanții au arătat că știu să plutească, dar al nostru „G G” a fost uimitor. Orădenii știau că americanul aduce coșurile din NBA, dar nu mulți credeau că poate să înscrie sărind peste colegul Alex Gavrilovic, cel care are o înălțime de 2,08 metri! Green a făcut-o și și-a adjudecat trofeul acestei competiții. Ultima distincție cucerită de un orădean i-a aparținut lui Mark Ogden, acesta fiind desemnat cel mai valoros jucător (MVP) al Meciului Tuturor Stelelor. Rezultatul final, deși irelevant după cum s-a jucat, a fost 125-122 în favoarea Selecționatei  Nordului.

Așadar Oradea are o arenă de nivel occidental și, de acum înainte, este rândul echipelor orădene să producă rezultate astfel încât iubitorii de sport din oraș să ocupe cele 5.000 de locuri pentru a-și susține favoriții.