Fostul comentator sportiv Cristian Ţopescu a murit ieri, la vârsta de 81 de ani. El a fost adus de urgenţă, în urmă cu o săptămână, la Spitalul Elias, în urma unor complicaţii cauzate de diabet, au anunţat reprezentanţii unităţii sanitare.

Potrivit purtătorului de cuvânt al Spitalului Elias din Capitală, Silvius Negoiţă, decesul fostului comentator sportiv Cristian Ţopescu a survenit marţi, în jurul ore 16.00, după ce pe parcursul zilei, starea sa s-a înrăutăţit.

Cristian Ţopescu a murit pe Secţia de Terapie Intensivă, el fiind internat în urmă cu o săptămână din cauza unor complicaţii provocate de diabet.

„Cristian George Ţopescu, în vârstă de 81 de ani, s-a internat marți, 08.05.2018, la Spitalul Universitar de Urgență Elias, în stare gravă în contextul acutizării unor afecțiuni cronice. Pe perioada internării a beneficiat de monitorizare strictă și tratament în secția de Terapie Intensivă. Decedează azi, 15.05.2018, ora 16, prin stop cardiorespirator iresuscitabil”, potrivit unui anunţ al Spitalului Elias din Capitală. Cristian Ţopescu a fost internat, în urmă cu o săptămână, pe secţia de Anestezie şi Terapie Intensivă a Spitalului Elias. Fostul comentator a fost adus de urgenţă, în urma unor complicaţii cauzate de diabet. Cristian Țopescu suferea și de alte afecțiuni cronice și a fost supus mai multor investigații medicale suplimentare.

Duminică seara, fiica sa, Cristina Ţopescu a scris, pe Facebook, un mesaj de susţinere pentru tatăl său.

„Tatăl meu luptă, este un luptător. Toată viaţa am auzit de la el, de câte ori aveam vreo deznădejde: viaţa e o luptă, deci te luptă! Şi acum vreo lună de zile îmi spunea el mie: nu te lăsa, nu abandona! Asta îi spun şi eu acum, când mă înţelege, dar nu-mi poate răspunde: ticu, luptă, nu te lăsa, te iubesc mult!”, a scris Cristina Ţopescu.

Aceasta a mai spus despre tatăl său că a fost întotdeauna trup şi suflet alături de ţară, „atat de mult, încât acum poate şi asta îl costă”.

„Mă rog să mai aibă puterea să lupte şi vă mulţumesc din suflet celor care sunteţi alături de noi, familia lui, de el, omul care a fost trup şi suflet pentru ţara asta întotdeauna. Atât de mult, încât acum poate şi asta îl costă. Dar dacă ar putea da timpul înapoi, sunt sigură că ar face la fel, şi-ar da sufletul pentru profesia lui, pentru ţara lui, pe care n-a vrut niciodată s-o părăsească. Şi-a pus tot sufletul în ce-a făcut, acum sufletul lui e puţin obosit, dar iubirea noastră şi poate şi a multora dintre voi îl vor ajuta să se ridice din nou. Medicii îi resuscitează trupul şi le sunt recunoscătoare, noi, doar prin gânduri bune, am putea să-i resuscităm sufletul. Sper încă într-o minune, dragii mei, încă mai sper!”, a afirmat fiica jurnalistului.

Cristian Ţopescu avea 81 de ani şi a fost comentator sportiv şi politician, fiind ales senator de Bucureşti, în urma alegerilor parlamentare din 30 noiembrie 2008.

Ivan Patzaichin: „Știa tot despre mine și despre sportul meu”

Ivan Patzaichin, fost canoist român, cvadruplu laureat cu aur la Jocurile Olimpice de vară, a declarat, pentru Prosport, că l-a cunoscut pe Cristian Țopescu la Jocurile Olimpice din Munchen și l-a respectat de-a lungul carierei pentru seriozitatea de care a dat dovadă.

„Nu-mi vine să cred, pleacă cei mai buni oameni din sport în ultimul timp. L-am cunoscut la Jocurile Olimpice din Munchen, era cu zâmbetul pe buze, știa tot despre mine și despre sportul meu. Apoi, m-a invitat în studioul Televiziunii Române, imediat după Munchen, am făcut un reportaj foarte interesant. De atunci, s-a legat o prietenie solidă între noi doi. Un adevărat profesionist, se documenta enorm înainte de o transmisiune. Ultima dată ne-am întâlnit acum mai puțin de două luni, era cu zâmbetul pe buze, așa cum era mereu, cu o vorbă bună pentru fiecare”, a declarat pentru ProSport legendarul Ivan Patzaichin, fost canoist român, multiplu campion olimpic și mondial.

Mihai Covaliu: „O voce de aur”

Preşedintele Comitetului Olimpic şi Sportiv Român (COSR), Mihai Covaliu, şi-a exprimat, marţi, regretul pentru dispariţia fostului comentator sportiv Cristian Ţopescu, menţionând că momentele frumoase ale sportului românesc au prins strălucire şi datorită „vocii de aur” pe care a avut-o acesta.

„Am aflat şi noi această veste tristă. Deşi dl. Ţopescu plecase de ceva vreme pe acest drum, în momentul în care se desprinde de cei de care a trăit alături este un moment greu. Noi, toţi cei din COSR, suntem trişti, ceva din sufletul nostru s-a rupt. Peste toate rămân însă momentele frumoase, momentele de aur ale sportului românesc, care au prins strălucire şi datorită vocii de aur a lui Cristian Ţopescu. Nu trebuie să uităm că el a făcut parte din cele mai frumoase momente ale sportului românesc şi sperăm că sufletul lui se va odihni în pace. Nu-l vom uita niciodată!”, a declarat Mihai Covaliu.

Nadia Comăneci: „Va rămâne în inimile noastre”

Fosta mare gimnastă a României, Nadia Comăneci, a spus, după moartea lui Cristian Ţopescu, că acesta va rămâne întotdeauna în inimile românilor. Cristian Ţopescu a comentat de multe ori evoluţiile Nadie Comăneci.

„Astăzi este o zi tristă. Un om extraordinar care va rămâne mereu în inimile noastre. Mulțumesc, Cristian pentru momentele minunate”, a scris Nadia Comăneci pe Facebook.

Andreea Răducan: „Mi-a insuflat hobby-ul pentru jurnalism”

Multipla campioană Andreea Răducan, actual președinte al FR de Gimnastică, a declarat că cel care i-a insuflat hobby-ul pentru jurnalism a fost Cristian Țopescu, fostul comentator sportiv decedat marți la vârsta de 81 de ani.

„Când eram mică și-mi făceam treburile prin casă, îmi dădeam seama că e gimnastică la TVR pentru că-i auzeam dânsului vocea. Mi-au mers la suflet comentariile și nici nu bănuiam că într-o zi va comenta și evoluțiile mele, nu aveam un asemenea curaj să-mi fugă mintea chiar acolo. Apoi, am ajuns să evoluez la Mondialul din Tianjin, în 1999, dar și la Jocurile Olimpice de la Sydney, cu vocea dânsului la pupitru. Păcat că nu am casetele video, poate vom primi vreodată, de la Televiziunea Română, ar fi frumos. Împlinirea totală a fost la JO de la Atena, când am comentat amândoi concursul de gimnastică, timp de o săptămână, ediție la care am luat un sac de medalii. Dânsul era cu poveștile frumoase, eu cu partea tehnică. Pot să spun că domnul Țopescu mi-a insuflat hobby-ul pentru jurnalism. Nu-mi vine să cred că nu mai este printre noi. Condoleanțe familiei și un gând bun din partea mea”, a declarat multipla campioană Andreea Răducan, actual președinte al FR de Gimnastică.