Fostul jucător al echipei Oţelul Galaţi, Nicolae Burcea, a decedat, joi seară, într-un spital din Paris, la vârsta de 54 de ani, după o "cruntă suferinţă", informează site-ul oficial al grupării gălăţene. Nicolae Burcea a evoluat la formaţiile FCM Galaţi, CS Botoşani, Oţelul Galaţi şi FC Hisson (Franţa) şi a antrenat echipele: FC Hisson, Alforville, Dunărea Galaţi, Gloria Buzău, L'Etoile de Congo. Site-ul grupării Oţelul Galaţi deplânge dispariţia celui pe care îl numeşte "o legendă vie a fotbalului gălăţean". Nicolae Burcea era căsătorit, avea o fiică şi două nepoate.