Cel mai experimentat și valoros component al CSM Oradea a decis să încheie colaborarea cu echipa orădeană de handbal masculin. Devid Munea a decis să dea curs unei oferte din Germania.

Și acolo va continua să joace, dar și să antreneze. „În viitorul foarte apropiat mă voi deplasa în altă țară, Germania mai exact. Am spus da unui proiect de 2-3 ani, iar implicarea mea va fi ca jucător, dar și ca antrenor la echipa SFN Vechta”, a dezvăluit Devid, care, în 2018, împreună cu handbalista Cipriana Petric, a pus bazele clubului Triumph, axat pe inițierea și pregătirea copiilor. 

Handbalistul în vârstă de 38 ani a activat în trei perioade la Oradea (2005-2010, 2014-2016 și 2017-2020), oraș în care s-a și stabilit de ceva timp. „În proporție de 50% eu m-am format ca jucător aici. Sunt și voi fi recunoscător oamenilor cu care am lucrat, colaborat și luptat pentru obiectivele noastre comune și personale. Pe acestă cale îmi doresc să mulțumesc tuturor celor care au contribuit la formarea mea ca jucător. Oradea este și va rămâne casa mea, iar CSM Oradea va fi mereu un membru al familiei mele, purtând echipa în suflet oriunde merg. Cele mai plăcute amintiri au fost din sezonul 2005/2006, când am promovat în Liga Națională, dar și promovările de pe teren din sezoanele 2009/2010 și 2017/2018”, consideră fostul căpitan al CSM Oradea, care a făcut referire și la perioada de inactivitate competițională din martie încoace.

„Ultimele luni au fost grele din punct de vedere sportiv, deoarece pentru prima oară în viață am conștientizat cât de dependent sunt de sport. În aceste momente ajungi să te gândești că nu e suficient ca dezvoltarea ta personală să fie axată pe un singur domeniu. Probabil pandemia de Covid-19 a fost pentru unii o conștientizare și un imbold către un progres”, a conchis Devid Munea.