Acord extins cu Markovic - Până în 2023 la CSM Oradea
Nikola Markovic și CSM Oradea continuă colaborarea începută în 2019. Baschetbalistul sârb va evolua pentru formația antrenată de Cristian Achim cel puţin până la finalul stagiunii 2022-2023.
Markovic mai avea contract până în 2022, dar recent a acceptat să-şi extindă înţelegerea pe încă un sezon.
În vârstă de 31 de ani şi înalt de 2,08 metri, Markovic se alătură astfel altor certitudini din lotul lui CSM Oradea pentru viitorul sezon: Bobe Nicolescu, Cătălin Baciu şi Kris Richard, ultimul revenit după un an în care a evoluat în Polonia şi Franţa. În schimb, a plecat Giordan Watson, un jucător de bază din echipa "roş-albastră".
"Este un jucător polivalent, capabil să-și ajute echipe în ambele faze ale jocului. Din punct de vedere ofensiv, jocul lui Markovic este caracterizat în primul rând de dorința de a pasa și de a juca colectiv, aspect care îl face plăcut atât de staff-ul tehnic, cât și de colegi. De asemenea, e capabil să arunce de la distanță și este posesor al unui joc eficient în spațiul de trei secunde. Din punct de vedere defensiv are capacitatea de a contribui atât individual, în mismatch, cât și în apărare colectivă", îl caracterizează siteul oficial al clubului orădean.
În ediţia 2020/21, Nikola a jucat 26 de partide în Liga Națională reuşind 8.7 puncte, 4.2 recuperări, 2.6 pase decisive, 1.0 intercepții Markovic a avut procentaje de 55% la aruncările de două puncte, 38% la trei puncte și 56% la linia de pedeapsă.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.